Florentina SAVU: Tu Doamne

TU DOAMNE

 

Tu Doamne, unde te-ai ascuns?
De ce ne pedepsești de-a valma?
Nu vezi c-am sufletul distrus?
Cum poți de el să nu ții seama?

 

E-o părticică chiar din Tine,
Din harul Tău dumnezeiesc,
Fii Doamne, te rog lângă mine,
N-aș vrea ca să mă prăbușesc!

 

Spre cerul tău privesc cu dor
Și îngerul mi-l chem adesea
Să-mi fie vieții-apărător
Și greutății mele cheia,

 

Să-mi stea aproape-n orice clipă,
Să-i protejeze pe cei dragi,
Să-i ia cu milă sub aripă
Și miere să le dea, și fragi…

 

Tu Doamne, doar să îi dai voie
Să vină atunci când îl chem,
Să nu ne mai lași în nevoie
Și-amarul din cupe să-l bem,

 

Suntem ai Tăi oricum, pe veci
Dar nu acuma, te rog Doamne
Prin viață să ne mai petreci
Dar nu răbdând de frig și foame!

 

Fii bun cu noi cum ai mai fost,
Nu te ascunde-n cerul Tău,
Mai vino și lângă cel prost,
Calic, sărman, suferind rău,

 

De la bogați de ai mai lua
Câte puțin și pentru noi,
Poate că astfel am scăpa
De griji prea multe și nevoi.

 

Nu suntem tot oameni cu toți?
De ce atâta nedreptate?
De ce îngădui Doamne hoți
Ca să se plimbe-n libertate?

 

De ce noi să plătim cu viața
Sfidarea lor și lăcomia?
De ce să ne fure speranța,
De ce a lor e bogăția?

 

De ce să-i slugărim întruna
Și cu dispreț să ne privească
Când moartea tuturor e una?
Pământul n-or să-mpărățească!

 

Egali vom fi în veșnicie,
Scheleți vor fi și ei, și noi,
De unde și-or mai lua tărie
Când fi-vor doar niște moroi?

 

Dă Doamne ploaie pe pământ
Să îi inunde pe bogați,
Să le mai taie din avânt,
Să nu mai fie-nfumurați,

 

Să se comporte mai firesc,
Să aibă milă și decență,
Oricum, cât lumea nu trăiesc,
Mai dă-le câte-o penitență!

 

Hai Doamne, vino mai aproape
Și cu toiagu-Ți fă cărare
Peste pământ și peste ape
Și îi trezește din grandoare,

 

Să-și vadă locul orișicine,
Să nu-și mai zică zeu, stăpân,
Să nu mai fie fitecine
Pentru un alt semen păgân,

 

Să înflorească-acest pământ
Și toată lumea să zâmbească,
Să aibă forță și avânt
Și-n belșug viața să-și trăiască!

———————————–

Florentina SAVU

20 septembrie, 2018

Lasă un răspuns