LECȚIA
Vezi tu copile natura
Căt de verde-i și frumoasă?
Țara ne e bătătura
Cum e și-a noastră de-acasă…
Uite-aici toate sunt verzi
Și mustesc de sănătate,
Și imașuri și livezi,
Și grădinile cu toate…
Le-ngrijim cu dragoste
Și le stropim cu iubire
Gunoiul e-o pacoste
Care-aduce ofilire,
Care-aduce boli, microbi,
Urâțenie, miasme,
Și ne transformă în robi
Punând pe viață fantasme.
Ce dulce este natura
Când e verde și curată
Când noi toți iubim făptura
Și o dorim respectată!
Ia aminte, drag copil,
Natura-i sursă de viață ,
Nicicând n-o fi dificil
Să o hrănești cu speranță,
Atitudine să iei
Împotriva celor care
Calcă drepturile ei
Provocându-i supărare,
Otrăvind-o zi de zi,
Nepăsători și-ncrezuți,
Uitând că timp s-o ivi
Când ei vor fi decăzuți,
Când plăti-vor pentru toate,
Cu toți banii lor furați,
Când și-or pierde libertate
Cât ar fi de împărați!
Doar natura e stăpână
Și pe viață, și pe moarte,
De-avem purtare păgână
Vom plăti pe săturate…
Fiule, grilujiu fii
Cu toate din jurul tău
Moștenire la copii
Să le lași ecoul tău,
Faptele-ți de omenie
Și iubirea pentru țară,
Curăția să le fie
Drum de cinste nu ocară!
GÂND LA GÂND
– Mândruțo, te-am scos la poartă
Știi? Mi te-am visat azi-noapte,
Am visat că erai moartă
De dragu-mi…Și câte șoapte
Îmi murmurai de amor,
Stând desculță-n patul meu,
Îmi zâmbeai plină de dor
Cum o faci și-acum, văd eu!
Nu mai lăsa capu-n jos,
Privește-mă curajoasă
Și mă iubește duios,
Doamne, cât ești de frumoasă!
Te-ai grăbit să ieși la drum
Și ți-s picioarele goale,
Te rog recunoaște-acum…
Erai prea nerăbdătoare
Să mă vezi și să te văd,
Că ți-s drag, că îmi ești dragă,
Iubirea ne e prăpăd,
Mândra mea cu gura fragă!
Ai crezut că te-am uitat
Și că pe-alta mi-am găsit…
Fato, doar te-am tachinat,
Chipul tău l-am îndrăgit.
– Neică, tu te joci cu mine,
Când mă iubești, când mă nu,
Să ne meargă-n viață bine
Fii mai serios și tu!
Eu mi-s fată simplă tare
Și de glumă nu prea știu,
Pentru tine-mi dau suflare,
Îmi dau întreg sufletu’,
Știi bine că îmi ești drag,
Atunci de ce mă testezi?
Nu vreau necazuri să trag,
Mă bucur că mă visezi!
Sunt desculță, m-am grăbit
Să ies să te întâlnesc,
Tu ești singuru-mi iubit,
Lângă tine mă topesc!
– Să ne topim împreună
Până-n veacul de apoi,
Vreau să-ți pun pe cap cunună,
Vreau ca să devenim”noi”!
– Ăsta e și visul meu,
Gând la gând cu bucurie,
Și la bine, și la greu
Ne vom trăi căsnicie!
IUBITE,
Între noi doi tu ai înălțat
Granițe de sârmă ghimpată,
Aș fi dorit să le fi sărit uneori
Însă ghimpii aceia îmi scrijeleau carnea
Ori de câte ori încercam să trec peste ei,
Pe pielea mea ei făceau spume de sânge,
Soarele le zvânta dar în urmă-i persista
Un miros leșios și grețos de disperare,
Pe lângă acele granițe odioase au crescut ciulini
Și cu ei, ți-ai înfipt colții indiferenței
Sub tălpile mele desculțe…
Mâinile-mi au încercat fără izbândă să-i dea la o parte,
Bietele lor palme au fost crunt rănite de aprige amintiri
Și de niște săruturi care încă frigeau…
Drumul spre tine mi-a fost blocat
Și continuă să fie la fel,
Numai drumul spre mine este liber
Dar, ce păcat: tu nu ai ochi să-l mai vezi!
NE-AM PIERDUT
Ne-am pierdut prin timp trecut,
Stăm în ceață amândoi,
Chipuri dragi ne-au dispărut,
Parcă am fi doi strigoi,
Amintirile ne cheamă
Să reînviem ce-a fost
Dar suntem deja în toamnă
Și s-a scurs al vieții rost!
Ceața între noi persistă,
Ne imaginăm fragmente,
Oricât mintea ne insistă
Ele sunt atât de lente!
Anii ce-au trecut au plâns
Toată-această-nstrăinare
Ce ne-a-ncătușat surâs
Și ne-a adus întristare,
Ceața n-a mai dispărut,
S-a-ntins între noi mereu,
Chipurile ne-a-nghițit
Și ne-a prăbușit în hău!
Poate ne vom re-ntregi
Într-o lume mai cuminte,
Poate-ți voi fi și vom fi
Prin cer două chipuri sfinte,
Ceața s-o împrăștia
Și-n lumină ne-om privi,
Îți voi fi far, mi-oi fi stea
Și-n etern ne vom iubi!
———————————–
Florentina SAVU
10 Decembrie, 2018