MIRARE
„…și-a rămas (acum) din mine
doar o mirare visătoare…”,
Când vorbele-ți erau perfide
Și fără vreun pic de culoare,
N-aveau în ele sentimente,
N-aveau nici doruri, nici visare,
Erau pe cerul vieții mele
Ca niște nori cu ploi bizare,
Tu ai vrea astăzi să te cred
Când îmi zâmbești pe sub mustață?
Nu voi mai crede în cai verzi
Care nu au deloc prestanță!
Și dacă zborul mi-a-ncetat,
Și gându-mi s-a pierdut prin nori,
E pentru că m-am liberat
De-armata ta de falși fiori!
Sunt tot eu, fata cea de ieri,
Dar astăzi m-am trezit la viață
Și-alerg prin iarba mătăsoasă
Uitând de-a vieții scurtă ață,
Alerg și zbor fără-ncetare,
Chiar dacă aripile-s vechi,
Zâmbesc cu sufletul și trupul,
Cu visele perechi-perechi,
Îmi stau pe pernă-ngemănate
Și doar în ele voi mai crede,
Tu n-ai existat, nu exiști,
Chiar n-am avut nimic a pierde!
Ai fost perfid și fals o viață
Dar vorbe mari ai declarat,
Voiai să m-amețești cu ele,
Și să te cred cât mai bărbat!
Eu cât mă mir, tu poți să râzi,
Puțin îmi pasă de-al tău haz,
Mirarea mea-i gură de aer
Și apă dulce dintr-un iaz,
Prin ceruri de ne-om întâlni,
Va fi din pură întâmplare,
Eu voi trăi prin bucla mea
Plină de farmec și culoare…
Rămâi în lumea ta de tern,
Cu vorbe-ncătușate-n spini
Ori cu o falsă miere, toate,
Eu fi-voi stea printre lumini!
———————————–
Florentina SAVU
2 februarie 2019