COPACUL USCAT
M-am îndrăgostit, eu copac,
Desigur tot de-un copac
Dar de unul uscat.
Nu-ți vine să crezi
Cum, cu crengile mele verzi,
L-am înfrumusețat
Și l-am mângâiat,
I-am dăruit tinerețe,
Făcându-l să uite de-a sa bătrânețe,
I-am dăruit vise plăcute și ‘nalte,
Purtându-l prin castele și prin palate
Și, cu ele,
Izgonindu-i din inimă iele,
Îngeri i-am agățat
Cu dor adevărat,
În loc de frunze, pe crengi
Și bucurii nespuse, întregi,
Și l-am apărat dându-i sevă și forță
Și l-am adorat aprinzăndu-i torță.
Din dragostea mea i-am dat lumină și apă
Și sentimente cât să încapă
În trunchiul său scorburos
Și pe toate le-a primit cu recunoștință, voios.
Mi-a consumat rând pe rând
Și ram, și frunze, și gând,
Lumină, și apă, și vise
Mai reci ori, desigur, încinse,
I-am dăruit tinerețea-mi întreagă
Fiindcă iubirea noastră n-a fost în șagă.
Astăzi însă, un copac uscat devenit-am și eu,
Timpul atacă pe oricine și-i greu.
Riduri ne-a așternut la amândoi peste față,
Cu iubire,uite că nu ne răsfață…
Copacul meu este pe moarte acum
Și toate crengile uscate-și scârțâie-n drum,
Plâng neputincioasă mereu
Și privesc cum vifornița ne zguduie rău
Iar totul se-ntâmplă la un moment dat,
Când timpul pe nimeni nu iartă și nici n-a iertat.
Puțin câte puțin întunericul peste noi se așterne
Și, fără de milă, sita timpul ni-l cerne
Și-apoi ne și rupe filă cu filă
Amândurora, și timp, și idilă!
Oare, de ce un copac uscat am iubit?
De ce tocmai de el m-am îndrăgostit?
Un copac tânăr dacă aveam,
Poate altfel de viață îmi făuream
Dar…nimic nu regret!
Niciodat’ n-am pus preț
Pe înfățișare, pe vârstă, pe ani,
Pe averi și, cu atât mai mult, preț pe bani!
Și astăzi îmi țin de braț cu mândrie
Copacu-mi uscat, pentru o veșnicie,
Și-mpreună cu el,
Așa lipsit de puteri și de zel,
Pașii încet ni-i vom târșâi
Spre lumea noastră dintăi!
———————————–
Florentina SAVU