Pictez cu mâna stângă
Prin visul meu uitată, la margine de noapte
Într-un decor albastru, aievea, dar pustiu,
Cu aripe de timpuri, în zbor spre mai departe,
Mă tolănesc în mine şi-n clipe din târziu.
Printre clepsidre triste desprinse din pustie
Nisipuri curgătoare alunecă-n poveşti,
Iar clipa din prezenturi, sinistră, întârzie
Și a uitat de mine, uitată-i printre veşti.
În atmosfera tristă și timpul s-a oprit
Să-şi legene culcușul făcut în trupul meu,
Să-şi lege bine ochii prin vântul întețit
Să treacă-n veșnicie, cum a făcut mereu.
Cu mâna tremurândă , prin florile din geam
Îmi mângâi amintirea , desprinsă din tumult ,
Remodelându-mi paşii din timpul ce-l mai am
Si-mbrătişez clepsidra , prin timpul absolut.
Văd floarea de pe sticlă din pâclă și din smoală
Și-i șterg o frunză neagră , pun una din opal.
Trecuta-i neființă, desprinsă ca din boală
Încerc ca niciodată, să-i destinez un mal.
Dar timpul iute trece prin clipe din târziu,
Lumina dimineții, îmi bate la fereastră,
Prin patul înserării , din mine, e pustiu
Pictez cu mâna stângă, o clipă, doar a noastră.
La teatru
Prin hățișul vremii încep să mă tem
Viața mână valuri , gata înspumate
Soarele se stinge de sub un blestem
Noaptea ne așterne stele sfărâmate.
Te pornești la teatru , te trezești la luptă
Doi actori siniştri , vor să se răpună
Toată contemplarea din priviri ți-e suptă
Își rânjesc pe scenă și n-au ce să-ți spună.
Noi năuci în sală nici nu mai scâncim
Ne desprindem firea, de pe sub obloace
În străfundul minții ne mai scormonim
Găsim sinonime pentru noi mijloace.
Cade și cortina, ascunzând misterul
Mă caut în geantă dup-un fir de apă
În străfundul genții, e ascuns tot cerul
Și-n negura deasă, stelele mai crapă.
Privesc spectatorii, nu par deranjați
Cei bătrâni din sală se trec prin mătănii
Actoraşii vremii, doi boi aroganți,
Cu mâna-ntre coarne şi-n baliga blănii…
Mă revărs spre uşă, numai pân” la prag
Scena clocotește în mijloc de ceartă
Amândoi nătângii, se dau în vileag
Au sedus o țară, ca pe-o desfrânată .
Alții guri căscate, cu trupuri puhoi,
Ropotesc din palme de-au crăpat Pământul,
Ca desprins din stâncă, după multe ploi,
A-nghețat la teatru … astăzi și cuvântul…
Piesa noi o trecem, prin nevrednicii,
Bătrânii o leagă peste vechi mătăni.
Actoraşi nemernici, prin vremelnicii,
Iar textul din piesă… îl știu doar străinii.
Cum se numește?
Dar suflete din sare
Când arzi prin piatră seacă,
Iar visul înserării
Te strânge ca-ntr-o teacă ?
Cum se numește pomul
în care ard toți macii ?
Dar în acela – n care
se oglindesc copacii ?
Dar sufletul de paie
În care joacă dracii,
Chemând lumini din smoală
Poteca să-ți îndoaie?
Cum se numește pomul
de-i rupt din rădăcină?
Dar în acela – n care
nici noaptea nu rămâne?
Dar sufletul pustiei
Pe prispa – i din ruină,
Ce-n timpuri se dezmiardă
Cu dorurile-i tină ?
Cum se numește pomul
crescut pe fețe triste ?
Dar în acela-n care
Nici timpul nu mai sapă ?
Doar sufletul sihastru
Plecat prin preerie
În care cresc luceferi
Şi nuferi albi ca-n apă ?
De ştii cum se numește
Ești miezul din poveste…
Cu fir de foc
Din astă viață-n care-am locuit
Doresc să-mi iau o clipă de vacanță.
Cu foc să scriu pe clipă, e sfârşit
Și să încui dorințele-n speranță.
Să mă despart de timpul de apoi
Uitat printre plăceri neachitate,
Apoi cuprind uitării, paşi în doi
Și alți călcând dorinți, nerezolvate .
Dar cred că toate astea au un cost
Și nu mă vreau a vieților datoare,
Nici împliniri ce se ascund prin post
Și jur că las viața, ca să zboare.
Îmi cos cu fir de foc o cicatrice
Și tot cu foc un capăt de poveste,
Pe ie-i cos din maci, şi-i țes ilice,
Iar pe altiță scriu, ea nu mai este.
Aşa te ştiu
Cu suflet oțelit de-atâta ger
Cu cerul ce adoarme-n ochii tăi
Cu stele ce se nasc și-n ziuâ pier
Cu noaptea care-ți cântă-n zurgălăi,
Cu trupul istovit în pumnii puri
Cu fulgul din aripă – n dor mânat
Cu ochii prin privire, temători
Cu brațul la cules, ce-ai semănat,
Cu paşii printre stâncile cu zimți
Cu gândul împletit pe trupul ei,
Cu şoapta-nțepenită printre dinți
Cu florile coroanelor din tei.
Cu sufletul în colțurile firii,
Cu mâma ce-ai uitat-o peste prag
Cu lacrima din sânul amintirii,
Îți strângi iubirea-n pumnul unui mag.
Aşa te știu prin lanul amintirii
Strângând în pumn ființele iubirii….
–––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
13 iulie, 2018