Cam fără rost
Te-am așteptat cu lacrimile-n geam
Cu gura încleștată prin cuvinte,
Cu Soarele ce-mi curse prin ce am
Bagaj bogat, de sfinte jurăminte.
Te-am așteptat în verile pustii
Prin care rostul nu-și găsea un rost,
Cu gândul că ai fost și-ai să revii
In toamna noastră, viscolită-n post.
Te-am așteptat în nopți prinse-n regrete
Cu luna despuiată cursă-n poală,
Ca tabla școlii ștearsă de-un burete
Prin ziua-n care, cade iarna goală.
Te-am așteptat pe-o margine de timp
Cu aripi frânte de un veac trecut,
Cu tot nisipul din clepsidre scump
Ori altul ce s-a scurs, când m-a durut.
Te-am așteptat pe sânii goi de plajă
Cu marea care spală tot ce-a fost,
Cu scoicile pierdute-n alta vrajă
Dar rostul mi-a trecut, cam fără rost.
Toamna mea cu cer senin !
Bună dimineața toamnă, iar te-ai frânt prin mine
Și în vântul ce colindă cam din mii de ani ,
Nu te lași ca geana iernii, să te mai domine
Și nici ploaia să-ți sculpteze printre bolovani.
Bună ziua dragă toamnă iar ai furat vieți,
Unele puteau rămâne , ne erau divine ,
Pe o geană de lumină de prin dimineți,
Soarele palid la față , din zori, iar apune .
Bună seara dragă toamnă găseşte-ți un loc,
Une-ai stat tu de când viața, unde crești mereu.
Nu lăsa iarna să-ți vândă , nu fă cu ea troc,
Și nu-ți deșerta culoarea prinsă-n curcubeu.
N-am să-ți spun : ,, La revedere!” zori înaripate,
Chiar de ziua se îmbracă în costum de noapte.
Iar steluțe giuvaeruri sunt pe Cer sculptate,
În bagajul meu din spate, cresc cernite fapte.
Nici :,, Adio” nu-i pot spune toamnei care-a fost ,
Îi întind o mână caldă, într-un gest meschin,
Și încerc în versuri calde, să-i rescriu alt rost
Iar penelu-i repictează… Cerul mai senin !
Doamne, asta nu se poate !
Iar te-au adăpat cu ură, țara mea, din ură,
Te-au scos la mezat afară, țara mea pe-afară.
Minți turbate te-mpresură, Doamne ce presură !
Dintr-o vară-n altă vară și în primăvară.
Te-au ciuntit pe la hotare,nu mai ai hotare,
Ți -au pus purici în cojoc, în cel rupt cojoc !
Iar în suflet la altare, Doamne, ce altare,
Au rupt tot și au dat foc și ce jalnic foc.
Ți-au pus straie din cenușă ești Cenuşereasă
Și cu toți vorbesc de rău, of dar cât de rău !
Unii vin, dar cei mulți iasă, și ce muți îți iasă
Să-i ajute Dumnezeu, numai Dumnezeu !
O mână de patrioți, oare-s patrioți ?
Dorm din timpul infinit, ori s-au infinit….
Și închid ochii la hoți, Doamne, ce de hoți !
Iar românu-i asuprit…cel mai asuprit…
Umblă cu căciula-n mână, moartea și-o amână
Și spinările plecate, văi cât de-aplecate !
Unde-i TARA MEA ROMÂNĂ, nu mai e română ?
Doamne asta nu se poate ! Ori zici că se poate ?
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
Noiembrie, 2018