Înhămați la Carul Mare
În pronaosul sufletului meu
s-a desprins o rază a soarelui adormit de atâtea gânduri.
Pe fanta din curcubeul luminii
întrezăresc doi cai
cu coamă stelară.
Pășteau din jăratecul sufletului meu
Iarba albastră a luminii absolute.
Cu fiecare gură flămândă,
iarba înflorea ,arătând câmpurile
ce-s scrise în nori.
-Ce căutați voi în pronaosul sufletului meu,
îi întreb nedumerită ?
De ce sunteți numai doi ?
– Am rămas doar noi.
Doar noi doi.
Ceilalți au cărat toată herghelia de temeri
înspre Infinitul spălat de lacrimile Cerului.
Deschid trapa sufletului să intre lumina,
dar caii şi-au pornit galopul nebun
sus…tot mai sus…s-au făcut o stea
ce-n nopți dispărea…
Acum sunt înhămați la Carul Mare de unde
aduc lumină de la Soare.
Cosițe
Azi vreau să-mi împletesc părul în cosițe,
cu-n fir de Cer, de Dunăre și-un fir de mine.
Am să le leg cu timpul,
în fundițe, doar cât să nu se despletească.
Aici, la Orșova, în pântecul țării uitate
de Dumnezeu pe Pământ.
Cosițele le leg strâns ,de un picior de pod,
al lui Apolodor
și am să le uit acolo,
să îl aștepte pe Decebal
ca să-şi lege calul,
atunci când îl așteaptă pe Traian.
Lămpaş îi pun dintr-un buchet de stele.
Cum ar putea să lupte fără ele?
Iar dintr-un colț de stâncă
îi fac săgeți
doar stiți că-i din popor de Geți.
Din verdele pădurilor de tei
şi iasomie
o rog pe maica
să-i împleteasc-o îe,
ori o cămeşe mai cu seamă
şi-apoi să îi astearnă-o zeamă
atât , cât pofta lui o ştie.
Iar de istoria-i târzie
Mie nu-mi pasă,
Aşa a fost şi vreau să fie
Cosița noastră.
Cu veri bătrâne
Și-a mai trecut o vară peste noi
De pe o coamă, face semn din mână
Prin suflet ,iar rămân copacii goi
Și iarăși timpul vara ne-o amână.
Și-a mai trecut o vară printre noi
Prin cor de ploi și fulgere şi vreme,
Pe-o ramura din suflet , prin noroi
Încerc s-o scot , dar sufletul meu geme.
Și-a mai trecut o vară de prin noi
Prin verdele din marginea pădurii,
Prin călimara scursă, de strigoi
Pe nori de plumb ce-s copți ca fața murii.
Și-a mai trecut o vară, sau n- a fost
Iar Soarele ascuns și scump la față,
Prin vara asta nu-mi găsesc vre-un rost
Pustie, seacă, scurtă şi din gheață .
Și-a mai zburat o vară-n mări pustii
Genunchiul am aplecat la Tatăl s-o amâne
Dat a murit demult, cum s-o învii
Noi rămânând în gând cu veri bătrâne.
Şi-a mai murit o vară, peste sat
Și peste tot ce-n cânturi veri aşteaptă
Și peste toți feciorii duşi la secerat
Și peste timp și orişicare faptă.
Îmbracă-te-n mireasă
Imbracă-te mireasă frumoasă Herculane
când în vazduhu-ți zboară roiuri de pețitori
iar neştiutu-ți cântă,pe ape , din tromboane
ia-ți rochia din spume şi-nvața-te să zbori.
Îmbracă-te de nuntă , a Cerului aleasă
cu rochia-ti din valuri, izvoarelor poteci,
pe neştiuta-ți gleznă papuci-ți de crăiasă
a pragurilor viață, din vremuri ți-o petreci.
Imbracă-te cu luna, din stele fă-ți cunună
iar aburul din astre, să ți-l aşterni ca voal,
toti munții dimprejuru-ți ti-or ține loc de nună
Iar Cerna cea bătrână, nuntaşul de la bal.
Imbracă-te-n albastru a Cerului mireasă
şi-ți pune nestemate, toți norii de pe Cer,
iar verdele pădurii, din cocul tău să iasă
prin carduri de cocoare pe pleoapele-ți de ger .
Imbracăte-n mireasă, de nu-ți cântăm prohodul,
vulturii-ți dau târcoale din trup să se înfrupte,
şi-or plânge după tine și locul şi norodul
iar neştiuți obiele, din voalurile-ți rupte.
—————————
Emma POENARIU SERAFIN
27 iulie, 2018