Și-a mai adus aminte timpul
Și-a mai adus aminte timpul să dăinuie-n zălog,
Să nu se vândă prea ușor, prin triste giuvaere,
Mai bine doarmă-n prispa casei, în zdrențe de milog
Sau să se scurgă-n veșnicie prin ample emisfere.
Și-a mai adus aminte timpul să crească-n păpădii,
Sau sa se scurgă – adânc în vene amestecat prin sânge,
Ori lin să se aşeze-n note, purtat în simfonii
Ori pe căpițele cu fân, ce tata vara-l strânge.
Și-a mai adus aminte timpul din păsări călătoare
Ce sufletul şi-l trag din vremuri, pe turle de biserici,
Ori prin albastru se dezmiardă în valuri temătoare,
Sau peste noi să se aștearnă, când unduim isterici.
Și-a mai adus aminte timpul să plângă pentru noi,
Și clipele se trec vremelnic, de nici nu știi cum vin,
Firave zboară spre-nainte, sau unele-napoi,
Ori pe pereți de mânăstire din stilul bizantin.
Și-a mai adus aminte timpul să-ncalece pe cal
Și în galopul lui măiastru, prin visele rebele,
Iar începutul de poveste să-l treacă la final,
Cu ochii roșii de jăratec, vor plânge printre stele.
Și-a mai adus aminte timpul din doruri ne-ntâmplate,
Duios cuprindă-ne de mâna vieților din doi,
Iar peste sufletele june , din piepturi nepătate
Să scoată umbre de-ntuneric și umbre de strigoi.
Și-a mai adus aminte timpul din pacea noastră mută,
Fluturi de ceață la fântâna, ce-n zori face popas,
În primăvara nenăscută , când muguri doar ascultă
Și păsărelele din codrii , adorm cu trilu-n glas.
Și-a mai adus aminte timpul de viața mea întreagă,
Și gândul dus de unde curge, timid să- l poarte-n vers
Iar mâna aprigei speranțe, ce slove vechi mai leagă
Și-apoi cu-ntreaga poezie, sunt ritm din Univers.
Așteaptă-mă
Așteaptă-mă pe malul mării și doarme-mă-n secundă,
Sau lângă marginile lumii, uitată pe o stea ,
Pe lacrima-n izvor de munte ascunsă pe sub undă,
Sau în zulufii scurși din taina, penel din viața mea.
Aşteaptă-mă pe sub stejarul, bătrân , să-ți spun poveşti,
Să împletim frânturi din Soare, frânturi din răsărit,
Iar din nisipul din clepsidră să ne clădim caleşti
Când înălțăm din flori de câmpuri ,cununi de împlinit.
Aşteaptă-mă pe căi de munte, de cerul e senin,
Cu lacrima durerii frânte, prin dar de dăruit.
Cuprinsă-i patima din mine în vis desprins divin,
Și tot ce cântă depărtarea, e cântec de iubit.
Aşteaptă-mă pe potecuța petalelor din floare,
Ce mângâie pe umbra rece , trecută de fiori,
Pe unde bobul stins de rouă se naște dar și moare
Pe unde nor pierdut din noapte se stinge până-n zori.
Așteaptă-mă pe malul mării când apa lin se scaldă
Și unde stropi tăcuți himerici ne-o dăruiesc întreagă ,
Pe clipa noastră de iubire, din vara mult prea caldă,
Unde aceasta ne așteaptă, fierbinte şi pribeagă .
––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
27 iunie, 2018