Timpul
Timpu-şi face cuib din noi
Prin dorință ne înfruntă,
Din țărână , în noroi
Intr-o încleștare cruntă.
Își mai face din noi plug
Ori la sabie, vrea teacă,
Vrea căpăstru, ne vrea jug,
Doar cu noi să se întreacă.
Ne strunjeste gard din fier,
Ori uitate , rupte ciuturi,
Sau pe Cer stele ce pier,
Flori de maci ce-n veri le scuturi.
Ori în lanuri fir de pir,
Mâni muncite ne ucidă,
Pe tarabe chilipir
Consumației avidă.
Ne zidește prin pustiu
Vis – a – vis cu veşnicia,
Sufletul cândva fost viu
Frate-l face cu vecia.
Timpul mai întoarce locul
Și nu acceptă păreri,
Ne înlănțuie norocul
Şi din veri, vrea primăveri.
Am îngenuncheat eu timpul
Și l-am înşeuat la jug,
Pană să-mi scrie cuvântul
Timpu-i clipe care curg.
Numără-n clepsidre fire
Și ne numără-n şuvoi
Timpul curge fără știre
Și cu el ne ia pe noi.
Zbor
Zbor spre infinituri, zbor şi nu mă tem
Mi-au crescut aripe ce-s sculptate-n ceară
Nu e zbor de vise când cu toți cădem
Peste rugul morții ce se varsă-n vară.
Zborul meu spre astre , nu lasă nici urme
Am să-nving văzduhul, timpul îl înving
Arșița căldurii zborul n-o să-mi curme
Am s-aprind Luceferi , noaptea şi-am să-i sting.
Am să port cu mine , amintiri ucise
Zborul meu plutească dincolo de zori,
Sub aripa largă duc poveri ne-nvinse
Să le-aşez cu grijă , dincolo de nori.
Trupul rău mă strânge, zborul greu mă doare
Vântul mă mai bate să m-arunce-n hău
Din lacrimi de Lună , îmi țes alinare
Nu cerșesc lumină din prea-plinul tău.
Te zăresc iubite , culcat în grădină
Și-ți trimit din zboru-mi patima din gând
Din deșertăciune n-ai s-aduni lumină
Nu poți avea zborul , astăzi şi nicicând.
Faptele promise , zac şi-s amânate
Curcubeu sub soare când lumini îl frig,
Altele ucise, pe sub doar şi poate
Strânge-le iubite , prin durere-ți strig .
–––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
20 iunie, 2018