Ia mea
Din tine timpul curge mai încet
De vine-ncet și pleacă-n nicăieri
Pe pânză ta însemnuri de poet
Ce versul şi-l ascunde prin tăceri.
Altița ta e dor desprins din dor
Ciupagul gros din timpul veşniciei
Ai îmbrăcat viața mea şi-a lor
Iar alții snobi, se mai îmbracă-n ie
Eşti și a mea, din castenul de-acasă
Pe tine văd şi ochi ce nu mai plâng
Și zâmbetul pe fețe de mireasă
Și urma ce-a lăsat-o vre-un nătâng.
Ești portul meu , te port din când în gând
Și tot prin gânduri parcă-mi amintești
M-ai tot vegheat și m-ai văzut crescând
Ești cartea mea, ești cartea cu povesti.
Sânziene
Zeița noastră cursă din bolta prea albastră
Ascunsă-n noi , în floare şi-n clocotele vieții
În voalul dintre ceruri cobori pe scări ca-n glastră
Și mângâi bobi de rouă pe geana dimineții.
Din brațele suave cerşeşti prin foc de soare
Ştergi lacrima neplânsă din norul cel ivit
Din Sânziene-n vară ți-ai ciopârțit picioare
Și trupul zvelt din timpuri , din cobalt și granit.
Te creşti din veri prin floare , tu zâna mea frumoasă
Lăsând o urmă-n urmă, potecii prea pustii
Și dealurile toate , mai vrei aduse-n casă
Și pomii din livadă și cântec aspru-n vii.
Privești la țară asta și crezi că încă-ți place
Tu Sânziană sacră, cu chip de nezărit ,
Și te încrezi că astăzi, urmașii pot a face
Din chipul tău aievea, pictat pe-un răsărit.
Când vara flăcări toarnă, tu te prefaci în fum,
Luceafăr prins de astre te crești tulburătoare
În nopțile sihastre mai torni din Cer parfum
Dar flăcărilor verii, n-ai cum să ceri iertare.
Ne tragi timid cu ochiul , din Cerul găurit
Iar de nu înțelegem te învelești ca-n haină
Și nimeni n-o să ştie pe veci de ce-ai fugit
Tu Sânziană tristă, în noi deschis-ai taină.
Cântă-n naiul de la moşu
Cântă-n naiul de la moşul și-ți vei aminti de mine
Iar în curtea casei albe să-nflorească flori de crin
Joarda porții proaspăt puse te-o îndepărta străine
Pomii liniștei ființei de lumină fi-vor plini.
Cântă-n naiul de la moşul şi îngenunche mirarea
De pe-o creangă de niciunde cucul te îngână-n glas
Iar în valul plâns albastru se va jelui și marea
Calul prins la griji sihastre prin ogorul de pripas.
Cântă-n naiul de la moşul şi-n izbândă te încrede
Cântecul de nai din timpuri nu se prinde de gând rău
Nici poteca din gradină peste veacuri nu te pierde
Şi-or îngenunchia măiastru toți golumbi – n cântul tău.
Cântă-n naiul de la moşul când nimica nu te doare
Picurii din zări nespuse peste tine să-i cobori
Iar prin freamătul cântării te poți trece din uitare
Și cu naiul de la moşul niciodată n-ai să mori.
La scăldat
Am fugit tiptil la scaldă, undeva în cap de lume
Și în Râul Negru – al vremii era plin de scăldătoare,
Eu, cu tine și cu dânsa, fără să purtăm un nume
Bălăceala-i numai bună pe un peticel de soare.
Prin poienile de-aproape păsărelele prin cuiburi
Iar pe stânca numai bună de pot creşte flori de colț ,
Veverițele adună din merinde, pline scorburi,
Iar prin mintea puerilă , nu pătrunde niciun glonț.
Flori de suflet, joc şi joacă, bălăceli de nu mai preget
Glasuri din copilărie, ori din alte Galaxii,
Râul Negru nu ne ceartă, nu ne face nici din deget
Și prin stropii ca năluca, suflete prin bucurii.
Cete de copii la baie și plecați în cap de lume
Cerul rău se albăstreşte și apar miraj de iele
Eu cu tine și cu dânsa, fără a purta un nume
Haideți în copilărie să culegem praf de stele.
Drumu-i negru ca păcatul și resimt miros de ploaie
Pietrele sar împușcate, se-nfig în piciorul meu
Apele de pe Cetate, curg în vechile șiroaie ,
Eu cu lacrime pe față, să m-ajute Dumnezeu .
–––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
28 mai, 2018
Felicitari!