Mă doare iarna
Ne-a înghețat prin suflete iubirea, arcușul ei a-ncărunțit de frig
Cum tace marea-n așternutul iernii, pitită în cojocul altui dig.
Cum cânta cerul ce-i cârpit de stele dintr-o vioara prinsă de alean
Nemărginirea prinde de-l ascultă şi scânteie din ochii-i de mărgean.
Și cântă Infinitul la vioară, un vals care rămâne-n efemer
Pe cerul ce-a uitat în timp să moară reprimenit pe ochii altui cer.
Dar iarna zace peste tot şi toate și face doar ce iernii-i este dat
Și a-nghețat vioara prin ninsoare, iar cântul prin ninsoare a-nghețat.
Contemplu cerul prinsă-n rugăciune și mângâi iarna vreau să o sarut
Dar nu se lasă, bate din copite, refuzul ei prin vene m-a durut .
Îmi iau vioara cum o fac de-o viață și-adorm cu ea în sfântă-mbrățişare,
Și-mi strâng în mine cânt și cer cu stele, să le dezmierd și-n iarna viitoare.
Vin Sărbători
Vin Sărbători și mi-e dor de parinți,
Spinii prin suflet îmi dau să-ncolțească,
Bolta se pare că-i plină de sfinți
Și-i plină de ei… poteca Cerească…
Dar vin Sărbători prin lacrimi fierbinți ,
Acasă-mi găsesc doar mirosul de pin,
Mi-e dor de acasă, mi-e dor de parinți
Când nori-s departe, pe Cerul senin…
Mi-e dor de acasă, de casa lasată,
Când rosti-i acasă și casa-i un rost,
De banca bătrână, pustie la poartă,
De cei ce au fost, de zici că n-au fost…
Și dorul din suflet se sparge la cruce
Și lacrime urcă spre Ceruri…mereu,
Băltoacă se-adună prin zori la răscruce
Și-n capăt de lacrimi, e doar Dumnezeu. ..
Și vin Sărbători cad năvalnic din Cer
Și sufletul meu mai miroase-a rășină ,
Ce-ngheață prin iarnă, îngheață prin ger,
Apoi se sfarâmă. ..şi cade-n țărână…
Şi-o să mă ningă
Și ninge peste mine și nu știu
Și-mi ninge parcă gaura din haină
Și cad zăpezi cernute azi în taină
Demult, cândva, dintr-un târziu…tarziu…
Și ninge peste dorul meu visat
Și peste slova ce-am lasat-o lumii
Și peste gândul ce-i lăsat diviziunii
Și ninge…ninge-mi pare c-am uitat…
Și ninge peste trupul meu lăsat
Din iarnă să se-ştearnă altă iarnă
Să ningă o zăpadă care-ndeamnă,
La vise…închinare. ..şi oftat. ..
Pe calea mea nu-i vară niciodată
Iar fugii când mă cad pe trup ce doare,
Mă-mbracă într-o sfântă sărbătoare ,
Ce o aștept demult…din leagănul de fată.
Și ninge-aşa, cum fulgii ni-i alungă
Prin iarna ce rămâne neculeasă ,
Din mantia-i din vise, de aleasă
Ce și-a croit-o din saten…prea lungă …
Și ninge peste chip…și făr’ de chip,
Și din mister. ..şi fără de mister,
Și peste munte, ape, peste Cer
Și peste țărm de suflet… fără de nisip…
Și ninge-mă și tu…dacă mai știi ,
Cu fulgi de vis și ninge-mbrațişarea ,
Cum malul strâmt îmbrățișează marea,
Iar eu te ning cum ştiu…prin poezii…
Și-o să mă ningă-n fulgii de mireasă,
Dintr-o zăpadă…printre o clipită…
Și-o să mă facă iarna…iar iubită …
Și o să mă ningă : Cât ești de frumoasă !
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
16 decembrie, 2018
Imagine sursă internet