Pentru că-s foc
De ce mă-ntrebi când vorba ta, te tace?
De ce mă vezi cu ochii verzi închişi?
De ce m-atingi cu mâna, când te zace?
De ce miroşi cu nări de robi învinși?
De ce când scrii, uitat-ai alfabetul ?
De ce gândeşti, la margine de gânduri?
De ce pictezi când ai uitat portretul ?
De ce prin sânge, macii cresc pe rânduri ?
De ce mă sorbi, când buza ta e arsă ?
De ce mă chemi pe aripi de plăceri ?
De ce mă arzi, când norii se revarsă ?
De ce şi azi, mai plângem, după ieri ?
De ce în toamnă dau în clocot merii?
De ce aprinzi, al timpului ,bastard ?
De ce mă frig, în sânul primăverii ?
Pentru că-s foc…şi-n mine toate ard.
Să nu-mi lași visele să moară
Să nu-mi lași visele să moară
Și toamna, fără amintiri. ..
Pe drumul meu, de bună oară
Nu mai cresc vara trandafiri.
Să nu-mi lași visele să moară
Iar Cerul meu fără de stele,
Ascunde Luna, prima oară
Să mă ridic mai sus de ele.
Să nu lași visele să moară
Pe trupuri înghețate-n timp,
Când el începe să mă doară
Și-i amorțit prin contratimp.
Iar dacă visele – au murit
Pe buzele arse de vară,
Te du, că nu ne-am regăsit
Iar eu te chem, întâia oară.
––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
11 iulie, 2018