Ia mea
Podoabă strămoșească țesută dintr-un dor,
Îmi mângâi amintirea, în fiecare seară,
Ciupag cu fir de aur, ca un Zefir în zbor
Te spăl și te port iarăși, din vară , până-n vară.
Cusută-n nopți de taină din picuri de iubire,
Sau altele trudite, când viață mă deşartă,
Ori gândul tânăr zburdă, în sfântă nălucire,
Ori prinsă strâns în brâuri tu ia mea mă iartă.
De mâna oboselii, altița nu-ți termină,
Şi-adoarme lângă soba tăciunilor în șoaptă ,
Așteaptă timp de tihnă , când ea o să revină
Și te dezmiardă toată cu Sânziene-n faptă.
Și mă îmbracă-n zile când timpul greu se cerne
Cu tine din trecuturi, bun viitor se-aşterne.
––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
24 iunie, 2018