Când poți timid să speri
N-am să mai cred acum și poate niciodată
Că ai purces în noapte pe sensul interzis
Pe cărăruia strâmtă, ce nu-ți era forțată
Pe care-n noaptea zilei şi lămpile s-au stins.
Au fost cărări de viață ,cu drumuri redeschise
Și felinarele albe, cu lămpi aprinse-au fost,
Dar gândul înoptării din zilele nescrise,
Ți-au tot păstrat cadența, prin drumuri fără rost.
Când sufletu-ți închini, icoanelor întoarse
Și florilor plecate, prin morți, din amintiri
Obloanelor închise de prin văzduhuri ninse
Când le ascunzi aievea-n noian de negândiri.
Așază – ți ochii-n suflet și cheamă să revină
Ca după multe iernuri, prin flori din primăveri,
Şi-ntinde zborul vieții ce sângeră-n lumină
Ca brațul plin de viață, când poți timid să speri.
––––––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
7 iunie, 2018