Acceptare
În intervale de ani
tipicul Vis se repetă.
Şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc,
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…
Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă,
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc …
Trăiesc!
Petale de trandafiri
Într-o dimineaţă de septembrie trecut,
când ramul greu podoaba-şi scutura,
cu rozalbe petale grădina s–a umplut
şi-n foşnet de frunze, lin, toamna cânta.
Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,
privind la trandafirii ce tremură uşor.
Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,
ca alţi boboci de floare să simtă un fior.
Cu argintate frunze le-ngreunează ceaţa…
Şi, înşelând durerea şi aşteptarea lungă,
gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,
când bruma grea nu poate să-i atingă.
Noaptea
Mai vine o noapte –
şi afară plouă.
Des şi mărunt,
din empireul de plumb.
Nesfârşită singurătate,
mereu ne-ntâlnim,
în noaptea cenuşie…
Cutreier în întuneric,
pe drumuri pierdute,
stropi blânzi s-adună,
în şoapte,
cu vise şi doruri tăcute.
––––––––––––––
Emilia ȚUȚUIANU
Roman
30 iunie, 2018