ȘASE RÂURI ALE MORȚII MI-AI PUS GRANIȚE LA VIAȚĂ
Lanțuri, stele deprimate și miracole-n cenușă
Mă-mpletesc în disperarea unor ceruri fără sfinți…
Ploaia-mi vine de o vreme mai ceva ca o mânușă
Și-i fur întristarea toamnei când te faci că nu mă simți.
Fluturi, șobolani de lacrimi și-orizonturi de uitare
Mă pândesc să-mi guste dorul franjurat de necuvânt
Mă scufund în umbra ta și n-am vestă de salvare
Iar când lașități te-or arde, n-am să pot să-ți mai descânt.
Zațuri, mări înlăcrimate și anafore cu ceață
Mi-otrăvesc însingurarea din răspunsuri când te strig
Șase râuri ale morții mi-ai pus granițe la viață
Da-ți plâng Zeii toți de milă când de mine ți-este frig.
Vulturi, zări pline de patimi și tăceri monumentale
Îmi anesteziază zborul către Raiul din trecut…
Nu știu de-o s-ajung să-ți „mângâi” dracii ignoranței tale
Însă știu că veșniciei tu-mi dai curs printr-un sărut.
——————————
Ella IAKAB