Eleonora SCHIPOR: ,,Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre”

Anual elevii de la CIE Cupca, îndrumați de bunii lor dascăli, comemorează ziua memoriei și înțelegerii, dar și ziua Victoriei.

          În cabinete, pe culuoarele școlii, în incinta bibliotecii și a muzeului local se amenajează expoziții de cărți, ziare, reviste, pliante, fotografii, desene, aplicații dedicate acestor evenimente ce trebuie să le cunoască tânăra generație. În muzeul nostru istoric este o mapă cu felurite materiale dedicate celor care au participat, au ajutat frontului, au fost fie participanți, veterani, sau copii ai foștilor combatanți. La lecțiile memoriei elevii privesc filme documentare și concerte de comemorare ce au loc în aceste zile.

          În anii precedenți le felicitam pe două dintre fostele participante ale celui de-al doilea război mondial din satul Cupca, veteranele muncii pedagogice, fostele profesoare Elizaveta Bogdaniuc și Zinaida Poleanschaia. Cu părere de rău deja de doi ani ambele au trecut în eternitate, așa că acum le pomenim la careul școlar, comemorând memoria lor cu un moment de reculegere, apoi aprindem câte o lumânare în capelița aflată lângă biserica satului.

          Cu buchete de flori membri comitetului școlăresc merg și la mormântul fostei profesoare Zinaida Poleanschaia, invitați fiind de fiica acesteia, d-na Tatiana Poleanschaia. Tot aici, o pomenim simbolic și pe cealaltă fostă profesoară a acestei școli Elizaveta Bogdaniuc, care-și odihnește somnul de veci în cimitirul satului Pătrăuții de Jos, fostă deportată și reabilitată. Ambele au fost surori medicale în vremea războiului.

          La rugămintea noastră, dar și a rudelor celor două veterane sunt pomenite și la slujba de la biserică din preajma acestor zile.

          Memoria lor, a tuturor celor ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă, s-au aflat în spatele frontului, dar și a celor ce au avut de suferit fiind deportați, judecați fără vină, împușcați la Fântâna Albă, ce nu s-au întors din Siberia și Kazastan, trebuie să rămână vie pentru noi și generațiile viitoare.

—————————————-

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

8 mai, 2018

Lasă un răspuns