Eleonora SCHIPOR: Educația estetico-religioasă pentru elevi

         Fiecare măsură educativă are un rol deosebit în viața elevilor, indiferent care este tematica ei.

         Duminica trecută aproape toți elevii clasei a V-a de la CIE  Cupca, împreună cu câțiva părinți, diriginta de clasă, doamna profesoară de biologie și geografie Lilia Sucevan, profesoara de limba și literatura română, doamna Olimpia Bojescu, care a fost de astă dată și în postura de  mamă, fiica ei Nicoleta fiind elevă în clasa respectivă, și subsemnata au efectuat un pelerinj-excursie pe la câteva locuri deosebite din ținutul nostru.

            Astfel, prima oprire și cea mai importantă, am făcut-o la frumoasa mănăstire de maici de la Slatina, din comuna submontană Crasna. Aici am asistat la sfânta liturghie. Pe urmă maica Ioana, stareța mănăstirii, o ființă de o rară bunătate și blândețe, ne-a făcut o excursie în noua biserică, ne-a povestit cu plăcere și emoție despre istoria mănăstirii.  Toți, din grupul nostru, am procurat iconițe, acatiste, mir, anafură, cruciulițe, aghiasmă, am plătit slujbe pentru sănătate, dar și cei răposați. Apoi, amabila maică Ioana, ne-a invitat la trapeză unde am servit bucate gustoase de post. La fine ne-a dăruit tuturor câte o iconiță cu sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul primei biserici a mănăstirii, și ne-a poftit cu drag să revenim oricând la acest sfânt lăcaș.

            Următorul popas l-am făcut la iazul din preajma mănăstirii. Pe drum, am intrat pe la o capeliță, unde ne-am închinat. La iazul, situat întru-n loc pitoresc, ne-am fotografiat, am admirat frumusețea pădurii carpatine.

            Pe urmă am plecat la mănăstirea de maici de la Leorda, un cătun din satul Pătrăuții de Sus. După ce ne-am închinat pe la icoane în biserica mare, am aprins lumânări în biserică, am plătit slujbe, pe urmă am admirat frumusețea din jur. Am observat că de fapt toate mănăstirile sunt situate în niște locuri pitorești.

            Desigur, că orice pelerinaj sau excursie, mai ales pentru copii trebuie să aibă și un mic program de relaxare sau distracție.

            În drum spre casă ne-am oprit le restaurantul Viorica, din Pătrăuții de Sus, unde am servit toți câte o piță gustoasă și un suc.

            Cu toții am rămas satisfăcuți de pelerinajul-excursie și sperăm că asemenea zile petrecute cu folos  vor educa la elevi bunătatea, toleranța, bunul simț, credința…

 

Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Ucraina

Lasă un răspuns