Să nu uit că n-am să mor
de călcâiul lui Ahile
Într-o viață cu Lumină
dobândită pe parcurs ,
L-auzeam pe Dumnezeu
cum mă bombănea de Sus ,
să nu uit că n-am să mor
de călcâiul lui Ahile ,
de-o livadă fără meri ;
să-mi dor zbuciumul pe file
dar să nu mă-ntorc în „ieri”!
Citesc ploi de unul singur
și războaiele din suflet ,
unde pierd pe rând din lupte
dar sub scut sunt numai eu !
N-a rămas nici un răspuns
la dilemele din ploi ;
mi-o răspunde … Dumnezeu !
Doar cu palme mă-nvelește
ori de câte ori ți-e dor
Strânge-mi lacrima în pumni
ce-a căzut în fața porții ,
exilează-mă pe-un nor
cât să trec de crucea nopții ;
doar cu palme mă-nvelește
ori de câte ori ți-e dor .
Și de poarta-i interzisă ,
eu mi-oi face univers
pe o coală ce-i nescrisă.
Stau străjeri cu ochi adânci
pe la colțuri de destine ,
ca să-mi fure fără milă
visele-ti ce plâng în rime
și să râdă când tu plângi.
De mi-ar fi poteca cer ,
când mă furișez în tine
mi-ar lua ostatic noaptea ,
ca să nu-ți mai curg prin vine !
Exilează-mă pe-un nor
cât să trec de crucea nopții ,
și cu palme mă-nvelește
ori de câte ori mi-e dor !
————————-
Elena NEAGU
22 aprilie 2019