Renaște-mă,
când tac o literă captivă-ntr-un gând
resuscitează-ma c-o declarație la vreun notar ,
sau suflă-mi din culise un cuvânt ,
când simți că rolul mi-am uitat și n-am
habar …
Doar mă prefac, să știu dacă te doare
plecarea cât un iad peste abis ,
tăcerea , ca o piatră de încercare ,
sau zâmbetul, pe buze stins …
N-am cum să uit și nu tăgăduiesc ,
nici rana mea bătând ca o arsură,
nici toamna, din care te iubesc
și nici cărările cu spini, spre curmătură…
Și dacă te mai doare, un vis ce n-ai trăit,
vreun act din drama care mai există,
vreun-un munte, ce între noi s-a prăvălit,
să nu mă lași să mai fiu tristă .
Să nu mă uiți, poem în vreun sertar,
un mac zdrobit sub tălpi pe un răzor,
un nume rătăcit în gând și-n calendar…
… și de mă uiți…am să te dor…
————————-
Elena NEAGU