O să mă cunun cu înstrăinarea
„Toată viața, inima mea a tânjit după un lucru pe care nu-l pot numi;
unii îi spun…fericire.” Andre Breton
Mai hoinărim străini de noi
prin poezie,
mai batem câmpii despre ploi,
cireșii-și plâng petalele
horite de furtuni,
mai doare încă, apa ta sălcie,
călcâiul iernii înfipt în noi
și toată neuitarea, genetică
dinspre străbuni.
A strigat prin noi potop
de săptămâni,
soarele e mazilit printre coperți,
beau doar sarea adunată-n pumni,
de la verile pe care nu le ierți
când strigam la capete de rânduri
viforul ce-mi sigila
iubirea-n muguri.
O să mă cunun cu înstrăinarea
și cu rugii murilor de pe poteci,
martori îmi vor fi
doar rănile și zarea,
ca să nu mai poți prin viața mea
să treci .
————————-
Elena NEAGU