A fi scriitor/scriitoare este o mare onoare pentru care niciun sacrificiu nu mi se pare prea mare. Creatorul de literatură este un ales, el, dacă pune suflet în ceea ce scrie, mult suflet, acea scânteie divină ce-l face unic, va crea o operă deosebită.
Când apari pe lume în „Ţara Luanei”, te pătrunzi de luminile şi culorile ei, le porţi în suflet toată viaţa, vrei să le faci cunoscute şi altora, ca pe o bucurie a unui paradis ce doar pădurile copilăriei îl pot oferi. Ele mi-au inspirat prima compunere frumoasă, apreciată de d-na profesoară de limba română, Aurica Mocanu. Apoi, fiind elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, în revista „Năzuinţe”, d-l prof. Petre Ştefan mi-a publicat drama familiei Doamnei Neaga, legenda ce circula pe plaiurile natale. În revista facultăţii de filologie, mi-au apărut câteva poeme, scrise în efervescenţa vârstei tinere.
Am pătruns pe cărările literaturii şi-mi făcea plăcere să repet în gând pasaje din lecturile mele. De aceea, am decis să ofer şi altora, mai ales copiilor şi tinerilor, şansa de a citi, oferindu-le cărţi create de mine pentru ei, după ce am publicat auxiliare didactice, să-i fac să înveţe repede şi bine limba română şi limba franceză, ca să aibă mai mult timp pentru studierea literaturii.
Formarea mea ca profesoară m-a influenţat şi am scris cărţi de călătorie, combinând informaţia cu romanul de ficţiune, ca: „Jurnal de vacanţă”, „Prin luminile din Ţara Luanei”, „Paris, mon amour”, „Croazieră pe Mediterana”, „Bucureşti, dragostea mea”, „Imigranta”, „Felicia”, „Orfeu pentru eternitate” şi altele, aflate în manuscris. Am vrut mai ales să descriu starea de fericire pe care o simte orice călător prin miraculoasa „Ţară a Luanei”, pe străzile Parisului, prin frumosul Bucureşti, locuri în care converg energii telurice şi astrale ce dau o stare spirituală aparte.
Despre cartea „Bucureşti, dragostea mea” au scris favorabil în diferite reviste mai mulţi scriitori: Florentin Popescu („Convorbiri literar-artistice”, „Bucureştiul literar şi artistic”), Doina Bârcă („Independenţa Română”), Veronica Balaj („Melidonium”), Crina Bucşan Descuseară („Mesaj literar„). Au creat aceste ghiduri sentimentale, ca cititorii să iubească mult locurile evocate, să dorească a face călătorii în acele spaţii ce formează un univers cultural unic (monumentele Parisului, obiective din patrimoniul UNESCO din jurul Mediteranei, un itinerar cultural-artistic prin Bucureşti) un miracol al naturii din Ţara Luanei, la care pot participa chiar ei, real sau prin jocul imaginaţiei.
Când nu mi se primeau cărţile în librării, sub pretext că sunt publicate de edituri mici, au fost momente când am renunţat să scriu, deşi jocul ideilor, al cuvintelor mi se părea mereu fascinant.
Am reluat scrisul, la îndemnul marelui om de cultură Artur Silvestri. Premiile literare la concursuri naţionale şi internaţionale din Japonia (pentru roman şi haiku) Liban (aforisme), Franţa (poeziile: „Liberté”, „Mon patrimoine”) nu m-au făcut mai vanitoasă, ci mai responsabilă faţă de cuvântul scris.
Consider că orice scriitor are misiunea lui Orfeu, el, prin creaţia sa, poate juca un mare rol în viaţa cetăţii, poate mişca suflete, înflori inimi. Nu am să uit niciodată lumina de pe chipurile tinerilor care mi-au citit primul volum de poezie: „Toi-Moi, une éternité”/„Tu-Eu, o eternitate” (ediţie franceză-română) care se încheia cu versurile: „Numai sufletele pure/ unite-n iubire/ Ştiu că, lumina ce izvorăşte din ele /poartă esenţa divină// ea transfigurează totul/ iluminând la infinit, tot ce însemnă iubire”. Atunci, am înţeles ce înseamnă creaţia literară. Poezia este respiraţia creatorului său, raţiunea lui de a trăi, este ardere la cele mai înalte tensiuni ale sufletului, este ideal greau de atins, o misiunea asumată, aceea de a schimba mentalităţi.
Fericirea ce ţi-o dă scrisul eu o trăiesc la cote maxime. Ea este unică, irepetabilă. Cine îşi dedică viaţa literaturii de bună calitate, trăieşte în ţara tinereţii veşnice, căci îmbogăţeşte viaţa spirituală a altora, printr-o misiune asumată: aceea de a duce fericire în sufletul cititorilor. În cartea „Reflecţii/Réflexions“, un volum de cugetări în varianta română-franceză, am expus şi un crez literar: Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o putem atinge vreodată…Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile.
Am dorit să-mi fac mai bine cunoscute preocupările literare şi am colaborat la mai multe antologii: „Poeţi şi prozatori în regal eminescian” (ediţia 2017, ediţia 2018), „Antologia ASCIOR, 2017”, ultima fiind antologia „Unirea face puterea” dedicată Centenarului Unirii şi mă bucur mult când văd câtă energie creatoare s-a adunat în aceste pagini, unde suntem ca o mare familie care am format unirea spirituală a românilor de pretutindeni. Prietenia literară cu scriitoarea Elena Armenescu m-a ajutat să fiu şi în Antologia „Iubirea” coordonată de dumneaei şi cea cu d-na Ligia Diaconescu în Antologia „Iubirea, eterna poveste”.
Eu pledez pentru creaţii literare ce au în centrul lor de interes omul cu toate aspiraţiile şi sentimentele sale. Este nevoie să se publice literatura ce redă aspiraţiile spre bine, frumos, adevăr, dreptate, toleranţă, iubire de semeni, sentimente ce pot contribui la consolidarea unei convieţuiri paşnice pe acest pământ. Fie ca Domnul să vegheze asuprea celor ce dau rodul gândirii şi sensibilităţii lor pentru binele şi fericirea celorlalţi! Înălţarea spirituală a neamului meu prin credinţă şi cultură este cea mai nobilă misiune pe care aş dori să mi-o asum, mai ales că am devenit membră în Uniunea Scriitorilor Europeni de Limba Română.
Promovarea valorilor literaturii române prin traduceri de bună calitate în franceză este o altă misiune ce aş dori să mi-a pot îndeplini. Sper că pe lângă versiunea tradusă de mine în limba franceză a poeziilor de dragoste ale lui Mihai Eminescu care circulă online în toată lumea şi traducerea altor zece cărţi ale unor poeţi români şi albanezi în franceză, să termin traducerea versurilor Veronicăi Micle, deşi este dificil, căci orice traducere însemnă realizarea unei alte cărţi.
Poate noi, scriitorii, suntem doar nişte visători moderni, dar atunci când primim mulţumiri pentru ceea ce am scris, ştim bine că nu am trăit degeaba, că nimic nu poate întuneca, prin prozaismul cotidian, acea „tainică simţire” că nimic nu poate tulbura gândirea artistică, nimic nu poate rupe echilibrul ce ţi-l dă „starea de poezie“. acel sentiment unic pentru orice creator/creatoare de literatură ce îl oferă scrisul care reprezintă fericirea unei vieţi de artist al cuvântului.
Urez literaturii române să atingă acele culmi de pe care orice lector din întreaga lume să ia înţelepciune, speranţă şi frumuseţe, înălţare spirituală şi sentimente alese, spre gloria neamului românesc care poate astfel să devină cel mai ales între popoare.
–––––––––-
Ecaterina CHIFU
Râmnicu Sărat
august 2018