Să fie pace,
priviri cu lumină,
săbii căzute
sub lăstări de grădină,
frunze viori,
prunci gângurind,
la hotar de orașe
păsări sosind.
Să fie pace,
abur de pâine,
să fie „astăzi”
să fie „mâine”,
să piară norii
securea ascuțită
să râdă muma
azi ostenită.
Mă rog la îngeri
pace să fie,
și-n lanul de maci
doar apă vie!
Când poetul tace
Lui Adrian Păunescu
Când poetul tace-adulmecând pădurea
vifor stins de frunze , spiriduşi,infern,
cerul răsturnat înălțând securea
unui ceas de- amurguri , obosit şi tern.
Când sfioşi trec cerbii aburind pământul,
sub jarul copitei pulberea oftând,
crengi carbonizate spulberă cuvântul
răscolind cenuşa versului arzănd .
Când tace poetul sub a nopţii clisă,
cu un colţ de vaier perfid împlântat ,
zvon de aripi sună în cetatea ninsă,
dor prelung de cântec,tot mai departat.
Alergând prin viață
Prea repede trec minutele,orele,
ne grăbim,alergăm,ostenim,
copilăria pierdută palpită -fluture alb,
pe canavaua visului senin,
alergători febrili de cursă lungă
implorăm un îndepărtat final
al clipei cărunte ce bate la ușă
răsucindu-se ca un pumnal,
cu lama rece sfâșie drumul
și iarnă-i în hăul fântânii
în care tremură ochii cei tulburi
când zboară spre neguri lăstunii.
—————————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
Iulie, 2019
Ilustrația Dana Sandu