În urmă cu câteva seri, în sala casei de cultură din oraşul nostru, a avut loc premiera piesei „Hamlet” de Shakespeare, în interpretarea unui colectiv talentat de artişti amatori. Am scris o cronică a spectacolului conform cu regulile genului. Adică, am consacrat o treime din text piesei şi autorului, o treime modului în care interpreţii şi-au făcut datoria şi o treime felului încurajator în care publicul a primit evenimentul cultural. Am prezentat imediat materialul redactorului şef al ziarului din oraş.
– Eşti grozav! M-a lăudat el generos, ai surprins esenţa fenomenului şi subtilitatea subiectului. Cronica va avea un ecou deosebit în localitate. Mai ales partea cu interpreţii… Cred numai că ar trebui să subliniezi mai mult faptul că ei sunt amatori, să precizezi cu ce se ocupă…
– Bine, am spus. Hamlet, de exemplu, e funcţionar la primărie. Răspunde de înscrierea copiilor la grădiniţe.
– Bravo! S-a entuziasmat şeful. Atunci notează: Cutare, cum îl cheamă, lucrează sub îndrumarea permanentă şi neobosita a primarului nostru care, în cele două cadenţe electorale, a reuşit să schimbe faţa localităţii noastre, prin construirea unei faleze pe malul mării şi a unui complex comercial, a inaugurat sezonul turistic şi a conexat taxele municipale la…
– Bine, am îndrăznit timid, dar primarul nu joacă nici un rol.
– Ohoho, m-a corectat şeful. Şi încă ce rol! Mai departe… Cine e Julieta?
– Julieta e din altă piesă. Aici o avem pe Ofelia. E profesoară de gramatică la liceu. Foarte talentată.
– Foarte bine că-i talentată, dar noi nu avem probleme cu gramatica. Noi avem probleme cu fizică. Lior al meu se descurcă greu cu materia… Profesoara de fizică nu joacă în piesă?
Mi-am exprimat regretul.
– Nu-i nimic, notează te rog: „gramatica, la fel ca fizică predată de colega ei, profesoara Martiano, care s-a făcut cunoscută prin capacitatea ei profesională etaca, etaca”. Trebuie să avem grijă şi de alte cadre didactice, nu-i aşa?! Mai departe, cine joacă tatăl, sau umbra lui, ce scrie aici?
O voce mare: doctorul Ben David, de la laborator.
– Excelent, cu medicii trebuie să te ai bine, nu se ştie niciodată… Laboratorul mă interesează mai puţin, găseşte o formulă, îl lauzi pe Ben David, faci legătura cu policlinica şi îmi notezi câte un specialist în fiecare domeniu. Cum ar fi: „în sala am remarcat cu satisfacţie elita noastră medicală, printre care pui un ortoped, cu distinsă soţie, un cardiolog, să nu avem nevoie, cu fermecătoarea sa doamnă, un urolog, ferească dumnezeu, cu logodnica şi aşa mai departe, în funcţie de ce boli există… Aş mai avea nevoie de câteva cuvinte despre agenţia de voiaj „Mondial”, nu strică să ne facă reducere la excursii…
Am operat imediat o schimbare în text, trecând cu discreţie de la călătoria lui Rosencranz şi Guildenstern la Rozenberg şi Goldenberg, proprietarii agenţiei, care oferă locuitorilor din oraşul nostru şi din împrejurimi, la preţuri rezonabile şi în rate convenabile, excursii pe toate continentele, inclusiv la castelul Elsinor din Danemarca.
– Eşti mare! M-a lăudat şeful. Asta o să aducă précis şi câteva reclame comerciale la sfârşit de sezon. Mai departe, cine-i ăsta, Polonius..!?
– Polonius e tatăl Ofeliei.. Interpretul e funcţionar la fisc.
– Nici nu mă miră, masahnasaua e plină de polonezi… Pe ăsta îl lauzi sobru, gen talent viguros, funcţie subtilă, discreţie eficienta… Să fie ca investiţie, să ne ferească sfântul.
Pentru că textul cronicii de spectacol s-a lărgit, dar spaţiul tipografic rămăsese acelaşi, a trebuit să tai din gros. Am renunţat la partea consacrată piesei şi autorului care, oricum, nu este concetăţean cu noi, i-am lăudat pe interpreţi şi pe colegii lor de serviciu şi, când să pomenesc de regizor, o reputată figura din lumea artei scenice, şeful a intervenit iar.
– De ce ai scris „celebrul Matatiahu Miller”?
– Păi, e celebru, a luat premiul Herman pentru regie, e director artistic la Munchen, a montat piese la Praga…
– Bine, a acceptat dânsul, scrie un rând despre el, dar adăugă un paragraf despre Miller-Electrice, televizoare, maşini de spălat, dividiuri, frigidere şi aşa mai departe. De ăştia o să mai avem nevoie, nu de regizor…
– Dar cum naiba să-l bag în text?! Am protestat. Aceasta e întrebarea!
– Ei, asta e deja treaba ta. Tu ai fost la spectacol, tu ai scris cronică, tu eşti specialist în Şecspir, mai descurcă-te şi singur!
–––––––-
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
21 mai 2017