Dorel SCHOR: Anastomoza (schiță)

Pe vremea când studiam cu pasiune istoria artelor şi legile esteticii generale, eram un tânăr romantic şi, probabil, foarte naiv, nepregătit deloc să mă confrunt cu problemele concrete ale vieţii. Cel puţin asta era părerea amicului meu Emilian, student la mai multe facultăţi practice şi concrete. Nu am înţeles niciodata dacă studia concomitent, alternativ sau succesiv, dar îl admiram cu abnegaţie pentru ştiinţa lui în mai toate domeniile. În orice caz, de câte ori eram entuziasmat sau visător, el mă aducea uşor la realitatea imediată.

De pildă, într-o vară am plecat împreună la mare. El ştia cu exactitate ce temperatură are apa, cât de mari sunt valurile şi care e forţa valurilor, câtă vreme putem sta la soare fără să riscăm neplăceri şi ce cantitate de lichide trebuie să bem ca să nu ne deshidratăm. Dacă eu spuneam că marea ne mângâie uneori cu blândeţe şi alteori se înfurie ca o femeie trădată în dragoste, Emilian mă întrerupea imediat şi-mi demonstra că apa mării nu-i decât o soluţie salină, cam nouă la sută clorură de sodiu, dacă nu mă înşel…

Seara ne plimbam pe faleza care era plină de vilegiaturişti veseli şi bronzaţi. Luna îşi prelungea palida lumină peste băncile adăpostite în umbra unor castani bătrâni şi discreţi. Mi-a plăcut metafora şi am repetat-o cu plăcere.

– Tinere, m-a apostrofat Emilian. Luna asta a ta nu luminează de loc, e un satelit inert, un bolovan uriaş care reflectă impasibil cea ce primeşte de la soare pe partea ei pe care o vedem. Îi pasă lunii de noi cam tot atât cât iţi pasă ţie de zăpada de acum doi ani, sau chiar mai puţin…

Dar cel mai mult m-a impresionat povestea cu anastomoza. Într-o seară, i-am atras atenţia asupra perechilor tinere care se sărutau în parc. I-am şi recitat vreo două versuri din Faust, care se potriveau de minune: „Cum vreau şi am să ard, s-o pot săruta, să mor sub sărutul şi patima sa…”

– Opreşte-te, nene, tu ştii ce este sărutul? O anastomoză!

– O ce?

– O anastomoză, adică contactul între două capete ale tubului digestiv, fie de acelaş fel fie diferite.
Evident, nu am mai spus nimic. Mi-a dispărut toată starea de graţie, predispoziţia poetică şi tendinţa filozofică… Abia peste câteva zile, rătăcind visător şi solitar pe malul mării, l-am zărit pe bunul meu amic îmbrăţişând o tinerică pe care nu o cunoşteam, în plin proces de anastomoză. Mult deasupra lor, un bolovan imens reflecta impasibil nişte raze inerte, în timp ce o soluţie salină îşi etala cele aproximativ nouă la sută clorură de sodiu în imediata lor apropiere…