– Ţin minte că odată, mai de mult, pe vremea când eu eram responsabil sindical la întreprinderea noastră, mă întâlneşte într-o seară directorul meu, tovarăşul Grigore Vasilievici Komsomolski. Se spunea că de fapt îl chema Pohoronâi, dar şi-a schimbat numele ca sarcină de partid.
– Păi, de ce? ne mirăm noi.
– Pentru că Pohoronâi înseamnă funerar sau funebru, iar noi eram întreprindere socialistă fruntaşă pe ramură…
– Aşa, şi…?
– Şi mă învită la restaurant. Acuma, nu ştiu dacă mă înţelegeţi, când te învită directorul la băut, sunt două aspecte importante: unul ar fi că e o mare cinste şi onoare, aşa că atunci nici nu se pune problema să te grăbeşti sau să refuzi invitaţia… Al doilea aspect ar fi că, prin firea lucrurilor, el comandă dar tu plăteşti consumaţia, adică exact ca la serviciu… Aşa că am stat noi la băut şi la taclale vreo două ceasuri, poate chiar ceva mai mult. Eu, de fapt, abia mi-am muiat buzele în pahar, iar el, aşa să fim cu toţii sănătoşi, nu ducea de loc la ureche… Până când, nu ştiu ce îl apucă pe tovarăşul Grigore Vasilievici şi-mi arde un pumn între coaste, că vorba aia, dacă nu mi-ar fi trecut, ma mai durea şi acuma.
„Ce s-a întâmplat, spun eu, nu vă simţiţi bine, tovarăşe director?” … Făceam pe grijuliul şi îngrijoratul, dar nu mai ştiam cum să fac stânga-mprejur mai repede. „Să vă comand o murătură, Grigore Vasilievici? Sau poate doriţi un taxi?”…
– Dar el, nimic!
– Exact… El nimic. Nu vrea murături, nu vrea antinevralgic, nu vrea taxi, vrea numai să-mi împingă mie lăboaiele în beregată. Şi atunci îmi vine ideia să strig „potoliţi-vă, pentru numele lui dumnezeu, vreţi să vărsaţi bunătate de vodcă? Mai bine mi-aţi spune cu ce v-am supărat eu personal!”.
– Şi s-a potolit?
– S-a mai liniştit, ticălosul. Şi incepe aproape urlând, să-mi povestească ce i s-a şoptit, că eu, Boris Israelovici Glazpapier, l-aş înşela cu tovarăşa Marusia Feodorovna Komsomolskaia, adică cu nevastă-sa.
– Adică invers, îl corectăm noi, că ea de fapt îl înşeală…
– Şi eu, pentru că ar fi în timpul orelor de la servici.
– Ce fantezie de om băut!
– Da, că eu îi pun coarne. Degeaba i-am spus că reputaţia dumneaei este deasupra oricăror zvonuri, că tovarăşa Marusia e o persoană mai plinuţă, care nu e genul meu, că e membră de partid şi de sindicat…, că morala proletară…
Nimic.
– Pretexte! exclamă domnul Oiţerman, numai ca să te persecute.
– Un naţionalist! spunem toţi ceilalţi. Ca să vezi… La beţie.
– Chiar aşa, clatină nostalgic din cap Boris Israelovici. Naţionalist era el, directorul, dar în ce priveşte nevastă-sa, nu greşise deloc. Era o bucăţică bună Marusia aia…
——————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
25 iunie, 2019