Diana DUMITRESCU: Scriitorul și jurnalistul Al.Florin Țene a fost medaliat la Gala Laureaților Culturii din Iași

       

             În data de 15 decembrie 2019 la Cercul Militar Iași a avut loc o mare festivitate dedicată culturii și artei ieșene. Manifestarea a fost organizată de gazde, Cenaclul de literatură și pictură “Octav Băncilă”, Uniunea Creatorilor Profesioniști Iași, Liga Scriitorilor Români, filiala Iași-Nord Est România și Asociația literară “Păstorel “Iași.

            În cadrul acestei festivități, juriul format din personalități culturale, condus de Benone Tiron șeful Cercului Militar Iași, analizând activitatea de-o viață ca promotor cultural în slujba culturii române, a scriitorului și jurnalistului, academician Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, cunoscând cele 84 de cărți publicate, de poezie, eseu, critică, istorie literară, teatru  și  romane, a hotărât să-i acorde MEDALIA DE MERIT, semn de înaltă prețuire pentru întreaga activitate în slujba culturii române.

            Astfel, această medalie se alătură celor 11 medalii și a altor Trofee, oferite de organele culturale din județele Hunedoara, Bistrița, Vâlcea, Gorj, Cluj, primite de-alungul anilor, de acest neobosit și talentat scriitor și jurnalist Al.Florin Țene.

——————————

Prof. Diana Dumitrescu

Lasă un răspuns