Cât te mai sufoc cu uitarea
Eşti pământul cu apa şi cu pomii, cu tot cu tril de păsări sau umbre,
Eşti neantul din care să nasc o lume a clipelor împletite de credinţă şi rouă,
Eşti tăcerea Paradisului izbucnind cu lava ce ne arde a câta viaţă,
Eşti totul din păcatul curajului şi nimicul din carcera spre tămăduire.
Eşti soarele din lună sau şoapta din petrecerea când mă respiri,
Eşti haosul de lumini cu bezne segmentând calea martirajului încrâncenat,
Eşti copilul din acest Univers revenit la gângurit de mântuire,
Eşti pierderea mea ca funie prin care te sufoc din somnul rusofil!!!
––––––––––––––
Diana CIUGUREANU-ZLATAN
Chișinău
16 mai, 2018