Profunzimea demnității
Nu mi-ai urcat în suflet prin veșnicia serii,
Nu mă tresalți din vise prin zgomot de arginți –
Furat de inerția discursului tăcerii,
Cum să mă prinzi în lanțul mucegăitei minți?
Surată îți sunt, frate, sau mai puțin – amică.
Mă ocrotește mirul în dar să mi te iert.
Te cred încă un june ce-abia de se ridică
Din lupta orbitoare cu gemete-n deșert.
Mai scapă-un pic de tine sau măcar tu – de scoruri,
Să speli lentila zilei de kitsch-ul nisipos,
Iar glasul nemuririi nu-l speria cu roluri
Cum pâinea cea de-a pururi n-o frământăm pe jos.
––––––
Diana Ciugureanu
Chișinău
25 noiembrie 2017