Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme

Cântec de iubire

 

Între nopţi cu albe stele
Și în zilele cu rouă
Aș împarte clipe grele
Și mi-aș lua inimă nouă;
Și mi-aș pune chezăşie
Ca să fiu ce nu mai sunt,
Să rămân ce n-am fost încă…
Doar iubire şi cuvânt!

 

Iar când ploaia cade rece
Dintr-o geană lăcrimată
O sămânță de iubire
O voi pune ca s-o bată,
Să răsară flori de pace
Pe un câmp netulburat,
Dorul care mult mai zace
Să se facă nor uitat!

 

Într-o lume de tristețe
Zboară gândul călător
Nopţi cu stelele răzlețe
Trec în șir ca un izvor
Și rămân cu amintirea
Unui vis ce l-am uitat,
Mă voi face mărginirea
Dorului neîntrupat!

 

Ne vom prinde peste vreme
Panseluțe la rever
Vom dansa de nu te-i teme,
Ca și stelele pe cer,
Pașii în secunde arse
Pe un timp nemărginit,
Scena cu cortina trase
Pe albastrul infinit!

 

Depărtările

 

Unde umblă amintirea,
Cărui nor să mă închin,
Cărui Cer să-i știu iubirea,
Când tu ești suspin?!

 

Mai aproape de Lumină
Mai aproape de-al tău Cer,
Este inima senină…
Steaua cu mister!

 

Unde umblă nemurirea,
Cărei vieți să mă supun,
Cărei nopți să-i las trăirea,
Pe ce bolți s-apun?!

 

Mai aproape de Lumină,
Mai departe de-al tău Cer
Lumea mea îţi e străină
Doru-i temnicer!

 

Unde umblă călătorul,
Pe ce Stea s-a aşezat,
Unde-ţi se reazemă dorul…
Unde l-ai uitat?!

 

Mai aproape de iubire
Mai departe de cuvânt,
Am să-ţi las o nemurire…
E un Legământ!

 

Mai aproape de Lumină
Iţi voi scrie semn pe Cer,
Lumea ta îmi e străină..
Viața ta-i mister!

–––––––––––-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

22 mai, 2018