În gând tu
În zori când ploaia m-a trezit,
La geam, din arbori aud șoapte,
Parcă, o clipă, te-am zărit,
Femeie scumpă, de departe.
Din depărtări de timp și loc,
Zâmbeai, la fel ca totdeauna,
Din basmul fără de noroc,
Pe care l-a-nghițit minciuna.
Și, printre fulgere din nori
Și ploaia scurtă-n primăvară,
M-am revăzut, de sărbători,
Demult, copil mergând la școală.
Eu, înroșit până-n urechi,
Când, numai mă privea vreo fată,
Visul frumoaselor perechi
Îmi fură gândul, câteodată.
Am fost copil și încă sunt,
Am trăit mult privind și gândul
A tot visat iubiri de vis.
Azi, încă nu le vine rândul.
Ai fost a mea, am fost al tău,
În mii de vise libertine,
Și poate-așa va fi mereu.
,,Adio! Dar rămân cu tine!”
Puterea ei
Oare s-a-ntâmplat, cândva, în Timp,
În istoria noastră planetară,
Să se-ndrăgostească cineva,
De-o femeie, pur, imaginară?
Nu există-n viața lui, e vis,
Dar inima-i bate, ca nebuna,
Peste tot o vede doar pe ea,
Parcă a iubit-o totdeauna.
Pe la noi se spune că apar
Zburători, în noapte, la fecioare,
Să le fiarbă visul zbuciumat.
Eu cred c-am pățit o Zburătoare!
Cineva, ceva, mă paște des,
Fie noapte, fie dimineață,
Simt o vrajă, de neînțeles,
Mângâieri pe suflet și pe față.
Mi-am dorit, în viață, totdeauna,
Suflet veșnic viu și-namorat,
Și-a-ntors fața, Dumnezeu, la mine,
Visul meu azi e adevărat.
Nu știu ce și nu știu cine vine,
Noaptea-n jurul meu și-mi suflă-n păr,
Și-mi atinge sufletul cu vraja,
E ceva-ntre vis și adevăr.
E ceva-n a mea Singurătate,
Temporară, sau fără sfârșit,
Nu iubesc, nu-i nimeni lângă mine.
Dar de ce mă simt îndrăgostit?
Compensează, oare, Creatorul?
Zilei reci și goale, fără rost,
Îi urmează nopți fără de seamăn,
Și mă simt iubit, cum n-am mai fost.
Mâna mea dansează pe hârtie,
Parcă nici nu este mâna mea,
Poezie după poezie,
Simt că mă topesc pe gura ta.
Cine ești, ce ești, de unde bântui,
Nici nu mai contează fiindcă ești
Cauza unei fericiri imense,
Mult peste tipare omenești.
Părerea mea
Am cunoscut mii de ființe,
Am mers, prin lume-n lung și-n lat,
Dar nicăieri, în nicio țară,
Cum e românul, n-am aflat.
Atâta ură pentru semeni,
Invidie între vecini,
Și dezbinări pe interese…..
Popor care produci venin.
Ne-am omorât conducătorii,
Care s-au ridicat din noi
Și-am pus, de fiecare dată,
În frunte, cete de strigoi.
Ne-am învățat cu murdaria,
Parcă-i normal să fie-așa,
Politica de stat, hoția
Și președinți cu sorcova.
De zeci de ani tot stăm la coadă
Și tot dreptatea în chiloți
Vine după orice alegeri,
Să-nlocuiască hoți cu hoți.
În gena noastră e înfiptă
Boala aceasta fără leac,
Să îngropăm valori umane,
Să ne-nchinăm la orice drac.
Am acceptat în ființa noastră,
Din dezbinarea dintre noi,
Excroci și curve-analfabete,
Ne-au dus c-un secol înapoi.
Televiziuni care propagă
Doar transi cu țâțe și femei
Care nu leagă două vorbe
Și noi îi facem semizei.
Greșeala e în noi, atavic,
Și azi și mâine, tot așa,
Noi ne urâm mereu, sărmanii
Și ei mereu ne vor fura.
Ar exista o rezolvare,
Tu, înșelat, popor al meu,
O minte nouă și-o conștiință,
Să vină iarăși Dumnezeu.
———————————-
Cristinel CRISTEA
25 mai 2019