TĂCERE
Cădea tăcerea peste noi
Profundă și apăsătoare
Cum toamna cad unele ploi
Lungi, reci și sâcâitoare.
Noi încercam s-o destrămăm
Și mai făceam câte-o remarcă,
Mai repetam, mai întrebam
Dar ea se refăcea intactă.
Prin foșnetul lor permanent
Încercau plopii să ne ajute
Cu-n zgomot de fond decent
Ca-n epoca filmelor mute
.
Într-un bloc compact de piatră
Când apare o fisură,
Năruirea lui e certă,
Așa se-ntâmplă în natură.
Dar nu tăcerea e de vină,
Nu ea avea să ne separe
Au anunțat căderea de cortină
Bătăile de gong anterioare.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
18 august, 2018