SEARĂ DE TOAMNĂ
Când seara de toamnă îmi bate la ușă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenușă
ieșind din tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduși dintr-o veche poveste nescrisă
uitată cândva într-un mitic rădvan.
Aș vrea să adorm dar gânduri păgâne
mi-alungă tăcerea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
să șterg neuitate-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o pură dorință
pe marginea nopții oprită discret,
imagini turnante, pe nori de căință,
se lasă pe doruri în chip de regret.
Și parcă deodată aud dinspre sobă
un cântec ajuns pân-la ușa din hol
din jarul ce cântă romanțe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniștea nopții se-așterne îndată,
adorm și visez călărind un licorn,
din zare spre mine tu vii împăcată,
aud numai vântul cum bate în horn.
———————————————–
Corneliu NEAGU
25 noiembrie, 2018