(Cazul Lucian Boia)
Uneori, nimicurile saltă omul mic și de nimic, în ochii lumii și capătă, nemeritat, atenție sporită. Așa cred că a devenit și prof. Lucian Boia a cărui scriere și declarații de presă, în special, au devenit înșiruiri de date amestecate decât eseuri de istorie. Pretinde că scrie altfel istoria. Pentru istoric criteriul călăuzitor al povestirii sale ar trebui să fie: adevărul!
Din toate cercetările mele, de până acuma, nu am găsit nicăieri că viețuirea comună, dintre români și unguri, n-a avut elemente comune. Doar că esența lor se îndepărtează de adevărul fundamental: Dumnezeu ne-a lăsat, pentru că ne-a creat, la fel pe toți. Domnul Boia susține sau se lipește, după opinia mea, în mod nejustificat, de teza kosuthystă că „ungurii sunt singura națiune din Transilvania”, eludând și statistica oficială imperială, și pe cea maghiară. Dacă eliminăm dreptul românilor de a se școlii în limba maternă, de a-și afirma valorile culturale și de creație de sorginte românească, apoi noi, istoricii, la cine să facem trimitere dacă nu la strămoșii noștri? Și domnul profesor știe, prea bine, că despre străini s-a scris mult, și cu mare fală, în timp ce despre ai noștri în scrierile străinilor s-a cam uitat de români. Ba chiar habsburgii, în note ale serviciilor secrete, l-au pus „sub supraveghere și interdicție” pe savantul român Nicolae Iorga. Dar nu a fost caz singular. Le-a fost teamă: de Inochentie Micu Klein, pe care din poruncă împărătească l-au surghiunit la Roma, repatriindu-i-se osemintele abia în 1997. Pe Horea și Cloșca i-au zdrobit cu roata, obligând poporul să asiste pentru a-l înfricoșa.
Mai recent, când lumea civilizată, prin glasul președintelui american, a „proclamat dreptul popoarelor la autodeterminare”, din 14 națiuni ale imperiului austro-ungar numai ungurii s-au opus la singurul plebiscit făcut numai de români. Ce ziceau ungurii? Până și îndârjitul sociolog, ministru pentru minorități, Oskar Jatzy, a dus tratative cu românii la Arad. Pe bune, dacă n-ar fi fost tragedia de la Beliș, cine știe ce s-ar fi scris în procesul verbal al discuțiilor, din noiembrie 1918… Ce vrea să ne învețe domnul profesor: Să mai întoarcem obrazul. Ba Nu, e răspunsul meu. Să spunem răspicat lucruri adevărate: chiar de-ar fi să rănească orgoliile grofilor și nemeșilor unguri de ieri și a celor de azi. Au convertit toate cozile de topor să cânte după muzica csardașului (furat din Ardeal) botezat neaoș unguresc.
Butaforia lor istorică am văzut-o și o poate vedea și domnul Boia, chiar în Piața Mileniului din Budapesta. Privind spre poarta arcului de triumf, în partea stângă sunt reprezentați regii Ungariei, din dinastie mixtă (româno-ungară, de la Arpád și Menumorut, descendenți) și Angevivi (italieni de origine), Corvinii (români de obârșie). Ce e după, nu prea merge, cum observaseră oltenașii noștri ajunși în dreapta Dunării, la Pesta. Nu deloc, pentru că încep cu răsculatul Gheorghe Doja, … și apoi Principii Transilvaniei (asimilați ca regi ai Ungariei). Știe prea bine și domnul Boia că după bătălia de la Mohaci turcii au prefăcut în PAȘALÂC tot teritoriul de la Sud și Nord de fosta capitală a Regatului Ungar! Cum să scriem, cum ne îndemnați să interpretăm aceste izvoare istorice? Să nu remarcăm lupta și prezența românilor în marile conflagrații mondiale ar fi cea mai tragică minciună. Să nu scriem că strămoșii „geto daci, prin ostrogoți, vizigoți,…, sau că pământul Angliei a fost mai întâi de strămoșii noștri cucerit, înaintea de romani”, (așa susțin cercetătorii arheologi englezi, și n-avem argumente să-i combatem). Și tot strămoșii noștri au configurat harta actualelor popoare europene? A nu scrie că „românii au salvat Europa de bolșevism” în 1919, prin prezența armată la Budapesta ar fi echivalent cu a susține că străbunicii ne-au fost dezertori, ori că s-au rătăcit la Alba Iulia. N-a fost oare România angajată în conflictul mondial tocmai în spirit european, atunci când a declarat războiul cu „scopul realizării unității naționale”?, când pentru aceasta s-au sacrificat mai mult de 800.000 de tineri români!, chiar dacă au existat și orientări filogermane. Zice pe o voce separată, numai de dumnealui înțeleasă, profesorul Boia că „suntem naționaliști” și se dă protector de partea ungurilor, apărându-i cum că chipurile nu Tisza Pista și magnații unguri au forțat pe sârbi să nu le accepte ultimatumul.
Da, de unguri ne leagă multe fapte, numai de ar fi măcar recunoscute și de ei valorile românești și mai cu seamă de și-ar asuma faptele reprobabile ale înaintașilor. Românii au recunoscut că le-au fost iobagi, obligați de împrejurări. Că ungurii i-au exclus dintre cele trei națiuni. Că forța brațelor lor a lucrat pământurile în Ardeal deoarece ei erau mai mulți. Sunt adevăruri recunoscute, asumate de „istoria tradițională” care nu-i place profesorului. Adică domnul Boia ne îndeamnă ca în locul propriei istorii să punem „într-un context și dintr-un punct de vedere european pe alții mai întâi” (transcriere din interviul dat de Lucian Boia, ziarului „Magyar Hirlap”). Halal model european. Reamintesc aceluia care ne sfătuiește cum că noi „care alcătuim Europa și UE” nu suntem tratați ca europeni (a se citi propaganda ungurească de la Trianon încoace, ca argument). Europenii, pe care să-i prea mărim ne-au tot amânat aderarea comunitară pe motiv că nu știu ce criterii nu îndeplinim. Apoi că nu avem standarde de calitate la produse, până ce „unii, la fel de înțelepți ca cel în cauză, au luat măsuri… au distrus industria, au fărâmițat agricultura, ne-au defrișat pădurile, au izgonit poporul din vatra lui de locuire multimilenară, pentru a satisface mofturile europenilor sfetnici a vedea cât vor rezista ca și cobai românii”. Ne-au impus la marginea Europei, ca santinele la hotarul de răsărit și ne-au abandonat spre a rezolva singuri conflictul cu rușii (noi ca fideli în respectarea embargoului contra Rusiei, Germania exportând peste noi produsele provenite de pe câmpurile României). Dar ce, parcă ar fi fost prima dată? Nici în 1916 nu s-au ținut de cuvânt: și nu au intervenit cu sprijin rusesc pe frontul Brussilov, și nici la Salonic nu s-au grăbit să pornească ofensiva. Apoi s-au preocupat (de europenii e vorba, pe care să-i punem în centrul atenției, cum ne îndeamnă Lucian Boia să scriem istoria), de recuperarea banilor investiți în Rusia țaristă, după ce Lenin a spus Net! despăgubirilor de război pretinse. Și le-a plătit Brătianu până la ultimul leu! Sau să nu amintim că americanii, de pildă, sau dus la Paris cu propunerea, „să facă din Pocuția lui Ștefan cel Mare, Basarabia, Cernăuți și Moldova un stat nou, neromânesc: Izrael”? Vedeți că nici măcar nu sunteți original, alții și-au propus acum 100 de ani așa ceva, dar n-a mers! Cum spuneți că ar trebui să scriem istoria: „opus abordării naționale, tradiționale”?
Ce să nu scriem domnule Boia? Să nu spunem răspicat că în spatele liniei de demarcație: Sighet, Ciucea, Zam ungurii au făcut toate sălbăticiile nespecifice ființei cu rațiune? Să spunem cu „împăcare și resemnare” că a fost „o neînțelegere din partea românilor” cum pretindea Tisza Pista? Ori să refacem inventarul corect, așa cum figurează în dosarele Conferinței de Pace de la Paris, și să reproducem iscăliturile și parafele comisiilor mixte româno-maghiare cu privire la prăpădul și iadul provocat de unguri, ca dovadă? Și această realitate „face parte din istoria României, ca parte a istoriei Europene” domnule Boia.
Nu nouă, românilor, ar trebui să ne fie rușine de trecutul nostru. Nu românii datorează scuze că n-au avut drepturi și libertăți egale cu alte seminții. Pe grumazul românilor s-a pus opresiunea. Și pe sudoarea frunții și brațelor lor s-au înălțat palate și catedrale europene, pe la mijlocul Dunării, pe ambele maluri, în timp ce românii erau ținuți în bordeie și bisericuțe de lemn, incendiate când voia stăpânul. Și acestea sunt realități ale istoriei imperiului habsburgic sub care au trăit străbuni. Ce au căpătat în schimbul loialității lor, asemenea lui Iancu? Lanțuri și temniță grea la Vaț și Seghedin pentru că au cutezat să ridice glasul prin Suplex sau Memorandum. Aplicând metoda reducționismului domnul Boia i-ar cataloga și pe aceștia „comuniști” și nu promotori ai unității naționale?! Unitatea națională la români chipurile nu respectă „principiul european al diversității, deoarece avem o întârziere istorică”, pe care nu putem s-o depășim.
Am parcurs cu toții, cu siguranță, perioada istorică al celui de al doilea război mondial, la finele căruia după o trădare cu semnătură regală, am fost abandonați de aceiași occidentali, care ne-au pus la despăgubiri usturătoare și ne-au ordonat să ascultăm „democrația popular sovietică”, sau pe cea „de tranziție” pentru care plătim. Înțelegerile secrete și urmările lor, dar fără tezaurul românesc repatriat, fără creanțele germane încasate (Bine că noi am restituit suedezilor datoria istorică!). Poate prin prisma unor asemenea „băștinași” nu avem voie a trata în mod „tradițional istoria”. Dacă nu ne aliniem curentului monarhist actual și nu folosim, apelative de noblețe (interzise prin Constituția din 1923), au îngropat regi, „soții, amante” făcute regine peste noapte! Nu cumva asta se numește fals istoric? „Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române este șeful Familiei Regale a României și suveranul Casei de România, începând cu ziua de 5 decembrie 2017, când a succedat tatălui său, Regele Mihai I. Titlul său dinastic este “Majestatea Sa Regina”, dar Majestatea Sa a decis ca pentru moment să continue să poarte titlul de “Custode al Coroanei” în împrejurările oficiale”. Sesizează oare cineva că se mai pregătește o trădare în folosul acestei familii europene? Să nu uităm că pe Zizi Lambrino, soția legitimă a lui Carola la II-lea, au gonit-o din țară, i-au dat din averea Băncii Naționale a României 2.000.000 lei, cu dobândă de 5% și un castel în Elveția… Carol al 11-lea, după dictatura personală a plecat cu suita și 14 vagoane, neverificate la vama din Timișoara, ca și Mihai după Abdicarea (din 30 decembrie 1947), „pentru sine și urmașii săi”, cu o rentă viageră de 12.000 dolari plătiți din averea țării de Petru Groza!, apoi, li s-au restituit proprietățile, inclusiv Peleșul, dăruit poporului de realizatorul său, Carol I, pe care l-au vândut statului român, dar tot urmașii cu titluri de noblețe îl folosesc. Li s-a dat Palatul Elisabeta, în folosință gratuită. Păi în virtutea cărei legi se dau onoruri și funeralii naționale unei neveste (Ana, nevasta Ex-Regelui Mihai), sau gardă de onoare unei amante Elena Lupescu, „regina-mamă Elena”? Să ne așteptăm și la vreo Bunică – a – prințului Duda?
Mitul „binefacerii regalității românești” când va dispare, domnule profesor Lucian Boia? Dacă pe ritmul marșurilor și imnurilor regale „restituim” și ce-i al neamului e în regulă, suntem în „trend european”? Admirație pentru englezi: soțul consort al Reginei. Cum de ăla nu e rege? Că după manualul de clasa a IV-a: Regii României: Ferdinand și Maria! Adică atâtea pupături, (știți povestea evreului și potcoava de aur pentru calul lui Horthy) ca să parafrazez: că și calul lui Horthy a bălegat de silă!
Tare aș fi curios să aflu cum ar trebui să scriu despre strămoșii mei care „neîntrerupt au trăit în Ardeal”? E mit sau realitate?, că zău mă zăpăcește domnul Boia că scriu despre „continuitatea și unitatea neamului meu” și sunt un nostalgic tradiționalist, tocmai când am refăcut arborele genealogic pe ultimii două sute de ani. Domnul profesor sucește mințile tinerilor, mai puțin informați, care nu se dau în vânt după informații europene clasificate „secret”. Dacă strămoșii mi-au fost statornici, permanent locuitori ardeleni, unde să-i plasez sau să-i scot din istoria recentă? Dacă bunicul a servit „Patria” sub austro-unguri, tata sub Horthy, cum și în ce fel să spun că și-au servit țara sau nația română?, ca să nu fiu nici „naționalist și nici tradiționalist” în abordare?
Ca Lucian Boia s-au mai găsit și gazetari care, în relatările de pe front, n-au scris că cei din Regimentul 4 Honvezi, de pildă, pe frontul de la Isonzo (1918-Italia) erau 70% români, dar pentru că erau sub comanda lui Kratochwil, nici el ungur, și sub steag unguresc, că acela românesc doar când au plecat au avut drept a-l purta, toți formau armata de honvezi unguri (sâc)!, ca și în al doilea război când, românii, au fost desconsiderați și puși la unitățile de „geniu”, pe post de făcători de culoare prin câmpurile de mine, sau la săpat tranșee. Cum să scriu despre socrul meu, eliberat din prizonieratul rusesc după patru ani de detenție, (prizonier din ordinul Regelui Mihai I, în funcție în 1945, împreună cu o parte din cei peste 170.000 ofițeri, subofițeri și soldați predați de Majestatea Sa lui Stalin la 23 august 1944! Cât a trăit Ex-Regele Mihai I n-a scos o vorba de acea trădare, nici de înțelegerea cu ungurii din 1989, de la Budapesta!). E mit sau realitate, documentar dovedită? Dar despre fratele și cumnatul mamei, morți pe front, când să-i spun că vor fi restituiți familiilor? Ori datoria lor era musai să moară pentru TRON?!
Domnul profesor Boia nu-i cunoaște pe unguri. Atunci, când făcusem o vizită de documentare la Arhivele Militare Ungare, din vorbă în vorbă, ca între ofițeri de elită, diplomați, amabili, specialiști, fiecare în țara lui, am avut intenția a pune la cale o abordare comună a unei teme: szémbén (față în față) „generalul Traian Moșoiu – colonelul Karol Kratochwil”, pe frontul din Ardeal, 1919. Și am convenit ca ambele puncte de vedere să fie reciproc traduse. Cu atât mai mult cu cât, cu doamna director a instituției, Szyi Iolan am reușit publicarea unui corpus de documente(Á Duná Mentén) provenite din arhivele: ungare, germane, române și sovietice pentru acțiunile de la Dunăre din 1-15 ianuarie 1945. Când specialiștii nu sunt obstrucționați (a se citi informativ, secret) se poate. Directorul adjunct maghiar a renunțat, după ce se arătase inițial foarte încântat de propunere, pentru că, fără s-o declare, cred, că se temea de realitatea faptelor ce nu puteau fi ascunse: atrocitățile comise de unguri, făptuite fie de așa-ziele „bande de secui”, fie de „bolșevicii lui Bela Kun”, nu contează, că tot unguri erau și ei. Oricând la dispoziția profesorului Lucian Boia pentru „interpretarea modernă” a respectivelor evenimente în „concepție europeană, științifică”. Cum oare se va interpreta asasinatele în masă de la Beliș, Sighiștel, Marghita, Țiganca, Huedin, etc, bătaia, abuzul, furtul, incendierea satelor, necinstirea fecioarelor, pângărirea bisericilor pentru a fura steagul românesc? Dar, ce să-i faci domnul Boia nu-i cunoaște pe vecinii unguri…
Crede profesorul Lucian Boia că ungurii, să presupunem Premierul Viktor Orban, va veni vreodată la Tușnad, București, ori la Oradea și va zice: „bocsanát” (iertare) pentru faptele lui Vérböczi? Pentru crimele de la Ip, Trăznea, Moisei și altele din timpul guvernării Horthyste, din Ardealul cedat temporar (1940-1944)? Mult m-aș mira! Nu cred pentru că în trufia lor ungurii nu își asumă faptele înaintașilor dispuși a „face fabrici de funii pentru a spânzura pe români”.
Învățați-mă domnule profesor Lucian Boia cum să interpretez „în stil european” faptele și trăirile strămoșilor. Cum să scriu, de pildă, că fratele bunicului meu, din Cosniciu de Jos, a fost chemat seara la poartă, de unguri din sat și omorât pe loc! (să moară câinele de român – septembrie 1940, pun la dispoziție documente și mărturii). Ce interpretare să dau, „după model european”, faptului că bunicul meu a fost umilit și batjocorit permanent de unguri cu apelativele: „büdös oláh, bocskoros, párást” (român împuțit, opincar, țăran prost), sau că mama a fost obligată la școală să învețe numai ungurește, deși era româncă?
Toate aceste tragedii naționale sunt realități care trebuie ca atare constatate, cu atât mai mult cu cât ele au fost puse pe masa Conferințelor de Pace de la Paris în 1920 și 1947. Dar și le-au asumat ungurii? Din câte știu NU! Și știu și de ce: după război ungurii ilegaliști au condus de sus până jos, apoi ”noul spiritul al lagărului socialist” a orientat istoriografia spre „iubire frățească” iar acum, când devoalăm „crima turanică” domnul Boia ne recomandă „spiritul comun european”. E bine?, e corect?
Curios cum vorbesc astăzi, concetățenii noștri unguri din urbea de pe Crișul Reped, de pildă, dar nu numai ei, despre comunism și cum organizează ei „acțiuni comune”: pentru ungurii de dincolo, cu ungurii de aici (vă invit să citiți Art-emis: Carul cu flori de la Nagyvárad). Adică, eu înțeleg tot așa, cum înțeleg și ei, și cum zicea Tisza Ștefan, pe care-l salvați sau încercați a-l tămâia de responsabilitatea primului război, domnule profesor Boia: „mindén émbér, émbér légyén, csák mágyár légyén”(orice om, om să fie, numai ungur să fie). Dar oare ce mesaj ducea ștafeta ciclistă de la Oradea la Budapesta după moto-ul: „rulează din casă, în casă, acasă”?, căci ștafeta românească plecată de la Cluj spre Auschvitz era definit fără echivoc.
Pentru știința istoriei: ungurii au fost cu jurământ de fidelitate față de statul român (după 1918), și au rămas neclintiți în posturile de funcționari publici (iar cei de la Cadastru n-au operat proprietățile statului român, răscumpărat de la optanți, de pildă: pășunea satului Cetariu, în 2012 a fost trecută din proprietatea statului ungar pe seama statului român), au venit horthyști, tot acolo au rămas, cu rușii s-au dat primii, ca foști ilegaliști, și tot în posturi au rămas până la pensionare prin anii ’60. Atunci, cine a instalat comunismul pe meleagurile lui Menumorut? Răspunsul invariabil: românii comuniști, deși conducerea Bihorului era exclusiv ungurească!, amestecată cu câțiva dintre evrei, pe care i-au salvat românii, că ei, ungurii, au fost harnici ai strânge în Ghetoul la Oradea și i-au îmbarcat în trenuri de vite pornite spre soluția finală. Și atunci e corect să scriem: „Ghetoul de la Oradea” sau „Ghetoul de la Oradea, sub administrație ungurească Horthystă 1940-1944”?
Concluzia mea, contrară celei exprimate „de ziaristul care l-a intervievat pe Lucian Boia, cel mai mare inamic, de un mileniu al românilor ardeleni, a fost ungurul, și s-a manifestat furibund mai ales atunci când a fost stârnit de minți înfierbântate. În rest: bună zua vecine, Jó nápot szomszéd!, s-au salutat pe limba ei mama Ana și Rojiká néini, vecina din Carei.
Și dacă pe acei stăpâni de demult îi înțelegem și i-am iertat, dar nu i-am uitat, apoi pe contemporanii: care a prădat averea lui Gojdu, de la Budapesta, pe cei care au făcut „morman de fier vechi” industria românească socialistă (și sunt nostalgic că e îngropată sudoarea muncii părinților mei și o parte a tinereții mele, pe care nici bunul Dumnezeu nu o poate restitui), pe cei care, în mod iresponsabil, au izgonit medicii din țară, pe marii producători de voma literară la adresa românilor, pe cei care au turnat propagandă, scriind prostii condamnând comunismul roșu românesc, nu cred că istoria îi va reține decât pentru servilism, aroganță și abuz la adresa neamului românesc. Acest Plutonul merge în cadența denigrării românilor, și ați intrat în ritm spre dezonoarea unui magister al învățătoarei vieți.
–––––––––––––––
Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT
Președinte executiv al Asociației Naționale a Cavalerilor de Clio
Oradea, 1 Decembrie 2019