CODRULE FÂRTAT
S-au terminat roadele gliei, cernute-au fost de hoți
Și scormonit sân de pământ, cătând ascunse-averi
Tot ce a fost din neamul nostru s-a risipit sub roți
Cherind în zări departe nouă spre țări făr-de poveri.
Nu plânge, codrule fârtat!… fii stană pentru țară
C-ai să renaști dintr-un sfârșit cu-n val de început,
A tale lacrimi, nasc puieți, ce-or crește-n ceruri iară
Căci rănile în fraged ram, cu toate te-au durut.
Tu, codrul meu, frumos bărbat, nu plânge de pomană
Ci întărește-ți scoarța aspră să rupă barda lor,
Tăind copac, să crească alții, mai groși sub grea coroană
Făcându-le în ciudă azi, cum tu renaști cu spor.
Coboară-al tău frunzar uscat să cerni cu frunze glie
Să-astupe-n toamnă val frumos cu iz de ruginiu,
Căci frunza ta, vicleană e, sub tril de ciocârlie
Și tot ce-i mort, va naște viață… și va rămâne viu.
–––––––––––
Ciprian ANTOCHE
23 iunie, 2018
Din volumul ,,Cuvinte încondeiate!”