ÎNTRU NOIMA CAPĂTULUI LUMII
Stăm la aceeași masă îmbrățișați de
același aer învins
din camera văduvă –
lavandă,
camfor,
căldură de aragaz,
simțiri îmbâcsite…
eu zăcând la un capăt,
tu la cel opus
ca la capetele diferite ale lumii.
Stăm la aceeași masă îmbrățișați de
aceeași presimțire sumbră
din viitorul văduv –
călătorie,
moștenire,
cenușă,
amintiri îmbâcsite…
eu adăpostită la umbra zborului sădită de vreun strămoș,
tu cercând sâmburele de a deveni adăpost pentru vreun strănepot
întru noima capătului lumii.
——————————
Carmen CIORNEA
9 ianuarie, 2019