(DIZ)ARMONIA CLARULUI DE LUNĂ
A fost o vreme când stăteam adesea sub clarul de lună ce ne împletea din umbrele
serii o armonie ușoară, bilaterală ale
cărei brațe lungi, prelungi ne a
mestecau, ne adăposteau, ne
vindecau.
Era o vreme când stând îmbrățișați sub
împletirea sonoră a umbrelor înaltului am
simțit că (h)rana armoniei suntem noi, o
(h)rană vie cu acorduri din ce în ce mai
profunde, cu (ră)sunete dureroase
precum trâmbițele judecății din urmă.
Stau de atunci sub clarul de lună și
umbrele noastre îmi împletesc armonia
apăsătoare, unilaterală a nopților ale
căror brațe lungi, prelungi mă
rătăcesc, mă răscolesc, mă
întunecă.
Unde ești, lumina mea?
Nu simți cum de atâtea umbre
clarul de lună
devine din ce în ce mai
dizarmonic?
——————————
Carmen CIORNEA
25 iulie, 2018