Rai din Primăveri
Dumă-n primăveri cu iubirea toată,
Pune-mi flori de măr iarăși la urechi,
Talpa mea desculță, iarba-i sărutată
Prin păduri de vise, blânde mângâieri.
Drumuri șerpuite, vor să ne despartă
Pendulăm amnezic între ieri și azi,
Am făcut un pod de tăceri durute
Lacrimi picurate, râuri pe obraz.
Și ne-am prins de mâini la capăt de pod,
Ochii celor mulți nici nu ne mai văd,
Aripi ne-au crescut, suntem iarăși îngeri
Și trecem în zbor valea cea de plângeri.
Am ajuns în rai, e lumină nudă,
Dragostea eternă, parcă mă inundă
Nu mai vreau să plec eu din primăveri,
Podul să-l mai trec înspre nicăieri…
––––––––
Camelia CRISTEA
București
23 februarie 2018