Camelia CRISTEA: Aprind iar candela iubirii (poeme)

Vindecare

 

 

Harul Tău să curgă Doamne
Peste crucile de lemn
Să se scurgă în țărână
Chiar și ultimul blestem.

 

Mână Ta izbăvitoare
Să ne sprijine mereu
Când povară-i uneltirea
Și ne este Doamne greu.

 

Pasul Tău să ducă calea
Când prin noi ne rătăcim
Într-o sfântă rugăciune,
Doamne fă să ne-ntâlnim.

 

Împăcarea să ajungă
Chiar și-n inimă de piatră,
Cu o daltă de iubire
Cea mai tare tot se crapă!

 

Pacea Ta izbăvitoare
Să ne-nvăluie mereu,
Când vrășmașul ține calea
Și ne este tare greu!

 

Rugăciunea să alunge,
Lacrima căzută-n suflet
Să nu aibă în veci parte
De al răutății umblet.

 

Jerta Sfântă de pe cruce
Să ne facă să vedem
Că suntem cu toți țărână
Și de Tine tot nedemni.

 

Liturghia Taina Sfântă
Să ne-adune-n casa Ta
Pacea, mila și iertarea
Tot în suflet să ne stea!

 

Ruga serii

 

Mă-nchid în ruga cea de seară
Să vină îngerii cu alăute,
În inimă să se pogoare,
Să – alunge grijile de multe.

 

Chimval răsunător cuvântul,
Fă să aducă alinare
Să mângâie durerea lumii,
Corvoada ei de întâmplare…

 

Şi serafimi îngenucheați
Îţi cer milostivire Doamne
Se ceartă fraţii, între fraţi,
Tu pune flori de împăcare.

 

Mironosiţele femei,
Aprind iar candela iubirii,
Din rătăcirea de idei
Să înfloresca iarăşi crinii.

 

Toţi sfinţii străjuiesc altare,
Iar flacăra se înteţeşte
Să ardă reaua întâmplare
Şi gândul care pribegeşte.

 

Într-un buchet de rugi aprinse
Coboară cerul pe pământ,
Furtuna iar se potoleşte,
Și ploile… tăcute plâng.

––––––––––––

Camelia CRISTEA

București

6 iulie, 2018

Lasă un răspuns