PERLA POETULUI
Eşti ca boara cea uşoară
Ca o poftă legănată
La un piept de dumnişoară.
Eşti, oricând, ca niciodată.
Niciodată nu ştii când
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pâmânt.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rand
Din poemul care zboară.
PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,
Cu gasul tău sorbi izvoarele,
Cu buzele tale încălzeşti iernile,
Cu gura ta rosteşti rugăciunile,
Cu ochii tăi orbeşti zorile,
Cu numele tău albeşti zilele.
Cu sângele tău înroşeşti rodiile,
Cu sânii tăi străpungi nopţile,
Cu pântecul tău roteşti soarele,
Vezi?!
Cu pântecul tău roteşti soarele.
EROTICĂ
Cum să te laud, Femeie
Când te alinţi pe divan
Te răsuceşti ca o cheie
Şi te-apleci ca un lan
Şi te-arunci în oglindă
Şi te-neci tot mai goală
Şi nu-i nimeni să-ţi prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurând lăngă gleznă.
SUFLETUL VERII
Hai să privim în amurg
Disperarea
Şi marea-n ruină,
Pădurea care şi-a apus
Cununea de crengi.
De câte ori ne-npăcăm,
Suntem mai aproape de Dumnezeu.
Hai, vino în sufletul verii –
Vom fi
Precum doi inşi
Aplecaţi tare departe
Şi adormiţi…
SĂRUT
Prima oară, prima oară
Erai pui de caprioară
Miroseai a domnişoară
Mai încolo, către seară
Erai zână
Când la margine de lună
Un cercel se furişa
Cu un zâmbet în fântână.
Baki Ymeri este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena (1974) şi Bucureşti (1975). A fost urmărit (1971-75) şi persecutat politic de autorităţile comuniste iugoslave (1975-79). Este doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul/Shqiptari, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.
De-a lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 50 de scriitori şi istorici români în limbile albaneză, macedoneană şi slovenă, precum şi unele volume aparţinând poeţilor Nichita Stănescu: Ekspozitë e të palindurve/Expoziţia celor nenăscuţi (Priştina, 1986); Anghel Dumbrăveanu: Kënga e mullibardhës/Cântecul sturzului (Scopie, 1986); Slavco Almăjan: Xhuxhmaxhuxhët harruan të rriten/Piticii au uitat să crească (Priştina, 1989); Marin Sorescu: Eja të ta them një fjalë/Vino să-ţi spun un cuvânt (Priştina, 1990), etc. Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Zjarr i Shenjtë/Foc Sacru (Tetova, R. Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul Literaturi Române, Bucureşti, 2004); Drumul iadului spre Rai (Editura Academiei Internaţionale Orient Occident, Bucureşti, 2005 etc.
REFERINŢE CRITICE
Născut pe meleagurile aromâno-albaneze din Macedonia, Baki Ymeri este un mesager inspirat al poeziei în ambele direcţii: din Albania spre România şi din România spre Albania. Prin tălmăcirile sale laborioase, el a reuşit să cucerească simpatia şi preţuirea, atât a cititorilor din Kosova, Albania şi Macedonia, cât şi cea a confraţilor săi din partea stângă şi din partea dreaptă a Prutului. Bucuria lui B.Y. de a crea în cele trei limbi materne: română, albaneză şi limba poeziei, este bucuria unui cercetător pasionat în domeniul relaţiilor spirituale româno-albaneze, privite şi cercetate cu temeinicie şi respect, până la Eminescu şi de la El încoace. Poezia lui Baki Ymeri are menirea sfântă de a ţine nestinsă flacăra cea vie a unui destin comun, străvechi şi zbuciumat, al celor două popoare, care izbucneşte strălucind, din muşuroaiele stelelor. (Marin Sorescu)
Poet de excepţie al iubirii şi patriot desavârşit, Baki Ymeri aduce un univers aparte în lumea poeziei româneşti. Citind cu dragoste şi înţelegere poemele domniei sale, veţi înţelege că ele sunt născute din suferinţă, iubire şi credinţă. Autorul acestor versuri, suflet nobil şi înţelept, scrie poezia cea mai sfântă şi dragă vieţii: cea venită de la Dumnezeu, şi care aduce cu ea lumina adevărului. Prin sensibilitatea sa poetică, Baki Ymeri ştie să ne pună sufletele în mireasma de busuioc şi de fragi, ca în Raiul fericirii nepământene. Versurile domniei sale au gustul de miere al spiritualităţii albano-române. În lirica sa de dragoste, Baki Ymeri este fantastic, şi tocmai prin aceasta, fascinant. Dar nu numai atât. În poezia acestui suferitor de frumos, veţi descoperi acel eros divin al limbii, care depăşeşte dragostea pământeană şi este propriu, numai adevăraţilor poeţi. (Emilia Dabu)
Inspirat de finţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Baki Ymeri este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Cultural, confesional, etnic şi patriotic, el aparţine atât românilor, cât şi albanezilor. Adică: este cel de o fiinţă cu suferinţa şi căldura noastră. Prin lucrarea sa culturală, Baki Ymeri arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor germană, franceză, bulgară, macedoneană, slovenă, sârbocroată, aromână, italiană, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care stârneşte ninsoarea în limba română. El reface un drum întreg, numai ca să dea o definiţie versului său în albaneză, care albeşte mirarea limbii române (Victor Marin Basarab)
Baki Ymeri scrie o poezie mai curând de atmosferă, cu irizaţii din tradiţii străvechi şi istoria frământată a popoarelor noastre, preocupat nu atât de o disciplinare a limbajului/ coordonare a ideilor, mizând mai curând pe ce simte, pe ce are de spus. Cu sufletul pe buze este volumul unui smuls din timp poet al iubirii, aerul modern părând a fi cel anacronic. Versul, uneori cu alură incantatorie, este simplu, neritmat dar încărcat de lirism, de frumuseţe, dragoste faţă de pomi, flori, natură dar mai ales misterul care este femeia („Împodobită de frumuseţe/…precum un boboc/ În mijlocul grădinii” (Eşti cântec?), eternul feminin, femeia zână, înger şi chin, curcubeu îmbrăcat în ape curgătoare. Pentru Baki Ymeri iubita este un cântec cu sufletul pe buze, care miroase atât de frumos/ a trup legănat/ şi a pustii mângâieri (Sărutul), sau moarte după un cântec (Eşti cântec?) într-o lume în care, uneori, femeile poartă ca pe o povară podoabe, surâsuri, îmbrăţişări şi când spui te iubesc simţi cum prafuri se aşează pe sunete (Femei împodobite în mătăsuri şi aer). Iar iubirea este şi mierea trădării, trădarea sufletelor, lumină a inimii (Fragilitate).
Baki Ymeri se relevă în stihuri ca fiind atras de un narcisism vag, voalat, risipit în fărâme-metafore – lumea pare uneori a fi expresie/oglindire a sentimentelor sale, iubirea, femeile-zeiţe, parfumurile. Fără a aluneca în preţiozitate, păstrând proporţiile, gândul mă poartă către doctrina unor secte gnostice (în teologia creştină – patripasiene) din Roma anilor 200, care spunea că, prin opera unui eon inferior, care a pogorât pe pământ, totul părea o aparenţă, chiar umanitatea fiinţelor celeste. Impresia generală ar putea fi cea a unei schiţe de decor neo-romantic, în care se înscriu iubirea, freamătul inimii, zborul gândului, flacăra, volbura, patima. Nu se simte decât arareori vreo umbră de nelinişte tehnică la Baki Ymeri, teama de a nu avea cu ce mobila discursul său, plutind între un calculat aer vetust şi accente moderne aidoma unor arabescuri bine dantelate. Toate acestea îl situează într-o lume a sa, o falie de spaţiu-timp în care îşi trăieşte dragostea, arzând uneori în durerea care se senzualizează printr-o căutată atmosferă de plenitudine existenţială, dar stinsă fără grabă, parcă, de un calm care coboară simbolurile în secvenţe de un teluric nedisimulat. Uneori recurge la un plan transparent, al carnalului (cu sânii tăi străpungi nopţile/…/cu sângele tău stropeşti rodiile/…/cu pântecul tău rodeşti soarele (Puterea iubirii), ca o tendinţă (aspiraţie artistică) spre un tip personal de concret îmbrăcat în voaluri de aparenţă.
Poetul pare uneori a recurge la acest mod de a fi întru poezie precum la un leac împotriva imaginilor smulse din gânduri, din inimă din vis – o schiţă de real izbăvitoare, strecurată între fulgurările cuvintelor „care ard”. Uneori câte o eboşă vag grandilocventă îşi strecoară metafora mulată pe o imagine prin care transpare simbologia singurătăţii, parcă pentru a subţia/ dilua tonurile patetice, ca instrumente ale perceperii suferinţei de a fi singur, când pe buzele lui de poet Dumnezeu a săpat „Trei cuvinte: Iubire, Iertare, Păcat” (Despre iubire, iertare, păcat). Un aer mistic dar şi de fatalism apare ca un arabesc, o dantelărie intelectuală şi oarecum manieristă. Mai pregnantă este implicarea poetului în frământările sociale care au zguduit în ultima vreme ţinuturile albaneze. Dardania este numele zonei locuite în vechime de triburile dardanilor, ulterior provincie de vest a Iliriei – azi Kosova – vecina dintotdeaună a românilor din Timoc.
Prin felul său de a scrie versuri, Baki Ymeri iese de cele mai multe ori din tiparele poeziei albaneze. În spaţiul nostru cultural s-a spus despre el că are unele influenţe stănesciene, vag eminesciene sau de la Blaga citire. Alţii au găsit unele influenţe din poezia germană, italiană, slovenă, sau macedoneană. Relaţiile cu poemele altor creatori sunt dificil de descâlcit, ca şi raportarea la modele venind dinspre lecturi, negăsind o sofistică a influenţei sau a imitaţiei, a formei conformate unor norme cât de cât rigide. Este un poet care iubeşte uneori cu tristeţea sfârşitului, alteori cu pasiunea celui care simte sărutul zeilor pe inimă. Iubind pur şi simplu. Dar fără să uite că în condeiul său curge sângele unor neamuri sfâşiate de istorie… (Marius Chelaru)
Din dedicaţiile scriitorilor români în adresa autorului
Grigore Vieru: „Fratelui Baki Ymeri, dorindu-i o viaţă dulce şi frumoasă, ca limba lui Eminescu” (1994). Ana Blandiana: „Îi mulţumesc lui B.Y. pentru dragostea pe care o poartă poeziei româneşti, urându-i succes în propriul său drum literar, printre cele două limbi, pe care le iubeşte” (1975). Marin Sorescu: „Prietenului Baki Ymeri, entuziast şi inspirat suflet între două culturi” (1990). Alexandru Condeescu îl consideră „un iubitor înfocat de „Nichita” (1985), Constanţa Buzea este impresionată de faptul că „limba română sună şi trăieşte în sufletul său” (1975), Ion Lotreanu scrie: „Baki Ymeri este poetul iubirii, prieten de aur al culturii române, un intelectual ambiţios care ne prezintă dincolo de hotarele ţării” (1975). Pentru Gabriela Melinescu „B.Y. este o simpatie totală, cărui îi ofer această carte, cu semn de iubire pentru mama lui care l-a învaţat prima cuvintele limbii române” (1975).
Alte dedicaţii: „Dragului de Baki Ymeri, a cărui poezie frapează prin forţa ei” (Radu Voinescu), „prieten bun al literelor româneşti” (Nicolae Grigore Mărăşeanu), „suflet nobil şi generos” (Nicolae Băciuţ), „un visător de nobilă sensibilitate, prieten fidel al poeziei româneşti” (Anghel Dumbrăveanu), „poet sensibil, cu rădăcini româneşti dinspre mama sa, prieten bun şi constant” (Gheorghe Daragiu), „distins ambasador al literaturii române” (Lazăr Lădăriu), „suflet de mare nobleţe” (Vasile Rusescu). Gabriela Hurezeanu îi oferă „întreaga prietenie şi invitaţia de a veni cât mai des în România”. Mircea Florin Şandru îl consideră „prieten drag şi iubitor al literaturii române”. Pentru Ion Miloş este „românul albanez din Macedonia, care mi-a rămas în inimă, ca prieten admirabil şi poet talentat”.
Aceeaşi admiraţie de prietenie literară, exprimă şi Dimitrie Păcuraru, Grigore Brâncuş, Gelcu Maksutovici, Nicolae Manolescu, Eugen Uricaru, Marin Mincu, Cornel Moraru, Ion Horea, Fănuş Neagu, Eugeniu Nistor, Marin Codreanu, Mircea Dinescu, Mara Nicoara, Marius Tupan, Traian T. Coşovei, Doina Cetea, Ioan Flora, Lucian Gruia, Octavian Mihalcea, Ioan N. Roşca, Lilian a Ursu, D. R. Popescu, Carolina Ilica, Mircea Scarlat, Emilia Dabu, Ion Gheorghe, Constantin Chiriţă, Mircea Micu, Aurelian Chivu, Cornel Moraru, Ilie Olaru Delavulpeşti, Florentin Popescu, Eugeniu Nistor, Nicolae Stelea, Dan Mutaşcu, Cezar Tabarcea, Silviu Anghelescu, Hristu Cândroveanu, Niculae Frânculescu, etc.