M-AUZI, TU, FRATE ?
M-auzi, tu, măi frate, cum vocea-mi tânguie la mal ?
C-amândoi avem aceeaşi maică şi acelaşi grai…
S-au dus oftând de-amar sărmana şi taica pe un val,
Al vieţii suferinde, desţeleniţi din locul lor natal,
Privind cu anii Prutul, cu ochii lăcrimând de apăreai,
Să afle de-o duci bine şi sănătos erai…
Şi cât voiau sărmanii să-ţi pară, chipurile, că-s fericiţi !
Cum aşteptau să poată să schimbe vreo scrisoare !
Să afle dacă te-ai însurat, de sunteţi bine şi munciţi,
De-or apuca nepoţi să vadă vreodată ochii lor bociţi
Şi, ce n-ar fi dat, ca aripi crescând, la tine să zboare,
Pentr-o vorbă bună şi-o-mbrăţişare…
Tot aşteptând Duminicile la rând şi zilele cu soare,
Trecut-au anii, pe-obrajii lor zbârciţi lacrimi s-au uscat…
Se-nchinau la ceruri, Domnul, miluindu-i, să coboare,
Să le-audă ruga, sperând să fie vreo dată viitoare,
Când te-or cuprinde-n braţe şi te-or strânge înfocat,
Măcar în ultim ceas, înainte de plecat…
Mă vezi frate ? Singur am rămas… pustiu şi ceaţă…
E goală casa, atârnă ciutura de lacrimi grele şi de lut…
Sărmanii noştri prăpădiţi i-am sădit lângă fâneaţă,
Dar ţi-au lăsat o vorbă ultimă… că-n fiecare dimineaţă,
Ţi-or da binecuvantatea, te-or mirui cu apele de Prut,
Din lacrimi zale-or face, din strânsul lor pumn, scut,
Luptând, să laşi humei părinteşti sărut…
BATE CLOPOTUL UNIRII…
Încă e reavăn pământul de nevinovatul sânge scurs,
Nesecate-s lacrimile de dor şi n-au timp să se usuce…
Geme Basarabia-n ofuri, sfâşiată de gheara roşului urs,
Ce-a rupt-o din trupul Mamei şi-oricâtă vreme să fi curs,
Pe istorie colb n-o să cadă, uitarea nu o să apuce,
Că, bate clopotul Unirii la răscruce…
Au mai rămas ceva bătrâni, ochii lor să mai privească,
La cele ce-au pierdut: locuri, mamă, tată, fraţi, surori…
Şi de-or muri, ţărâna o vor răscoli, să mai jelească,
În inimi trezindu-ne dorul cel mare, ca focul din iască,
În Vatra cea sfântă să ardă, cu doinit de fluier şi viori,
Că, bate clopotul Unirii-a sărbători…
Nu-i deajuns s-aruncăm doar garoafele pe Prut,
Nici să ne-nchinăm numai pe-altarele de suferinţă…
Că mult prea mare-i vina trădătorilor ce-au vrut,
Frate de frate să despice, dezrădăcinarea a durut
Şi-i timpul sufletele să le-adunăm, cu o unică dorinţă,
Să bată clopotul Unirii-n conştiinţă…
Mână-n mână, Hora Unirii s-o-ncingem cât mai mare,
Lipind cu trupuri graniţele sfârtecate de crudă sabie…
Teamă să nu ne fie de-a Prutului nostru înspumare,
Nici de zidurile-ntre fraţi, ce tânguiesc a sfărâmare,
Stindardul dacic flutură pe-a României Mari, corabie,
Că, bate clopotul Unirii, fată Basarabie…
BASARABIE, SFÂNT PĂMÂNT
Auzi măi moldovene, frate, bocetul ce vine de departe,
De dincolo de Prut, de parcă-i geamăt de bolnavă ?
Mugeşte şi la noi pământul, ca mamă, când pe copii împarte,
Duşmana mână, ce-i smulge de lângă trupu-i şi-i desparte…
E ca şi cum îi taie cu barda, în două, sarca ei moldavă,
Din Dacia Mare, cea cu slavă…
Aflai cum se-adunar-odată trădătorii, cu hoţi şi ticăloşi,
Ca sub tarabă să împartă, printr-altele, pământul Muşatin…
Care mai de care s-au îmbulzit, cu ochi de corb, sticloşi,
Trăgând cu jind, ca dintr-o pită, înfometaţi, sălbatici şi băloşi,
În jumătăţi rupând, fraţii, surori, părinţi, cu un slăvit destin,
Din neam străvechi, cel Carpatin…
Dar cum să-i sfârteci ? Avem acelaşi grai, obicei şi sânge !
Cum să despartă Prutul nostru, mame, taţi surori şi fraţi ?
Că geme-nvolburat şi el şi din adâncuri tulburi plânge,
Pământul ciopârtit îşi răscoleşte morţii şi vuind se frânge…
Hai la UNIRE, acelaşi neam de lupi, ce-am fost prădaţi,
Că s-or întoarce la vatră şi morţii deportaţi…
Hai, Basarabie Muşatină, să ne unim pe puntea tricoloră,
Uite cum loveşte Zimbrul din copită şi priveşte spre Carpaţi…
Te aşteaptă România Mare, mama şi Moldova-soră,
Hora Unirii să-ncingem, că stau hienele pe stârvuri şi devoră,
Să-le-alungăm peste hotare şi-mpreună, cei de sânge fraţi,
Pe plai străbun trăi-vom, ca-mpăraţi…
Să ne-adunăm cu toţii, cu mari, cu mici, să fim la noi ACASĂ…
Ne-aşteaptă Voievodul, cel Mare şi cel Sfânt să ne cinstească !
Vom sta în juru-i, cu viii, cu morţii laolaltă, la cea de taină masă,
Cu dosul mânecii ne-om şterge-n rugăciuni o lacrimă pioasă
Şi-apoi, cu paloş la nevoie, cu dârzeni-adevărat moldovenească,
Vom înălţa un zid, uzurpatori să nu lovească !
Traiască MOLDOVĂ, TRANSILVANIE şi ŢARĂ ROMÂNEASCĂ !
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
1 Decembrie, 2018