DE BUN RĂMAS…
Îţi las o scrisoare pe masă,
Că vreau să mă pierd în lume…
Aici, parcă nu mai am casă,
Tristeţea mută m-apasă,
De parcă un rost n-am anume !
Îţi scriu două rânduri în grabă,
Că ce-a fost odată, ne-a fost…
O lumină mai pâlpâie slabă,
Din basm mai păstrez o silabă ,
În minte-n ungher, l-adăpost !
Departe în noapte chemând,
Ecoul cu vocea lui blânda,
Citise ascunsul meu gând,
Cum inima-mi cere plângând
O viaţă de care-i flamândă…
Sătulă-i de ani de-agripnie,
Întuneric doar s-o-nveşmânte…
Mi-i noaptea albă, de insomnie
Dar şi neagră-i, rece şi pustie,
Cu umbre doar s-o-nspăimânte…
Acum mă avânt pe-ulicioară,
De gând nu ascult, că-i făţarnic…
Bocceaua o pun în subsuoară,
Paşii-mi urcă, paşii-mi coboară,
Nu-mi pasă, ca-mi sunt paznic !
În urmă îmi las zbuciumate,
Şuvoi clipele frânte-n beţie…
Îmi las şi dorinţele fărâmate
Şi turnurile de vise dărâmate,
Zvârlindu-mă în nouă drumeţie !
LA GRANIŢA-NTRE VISE
Drum lung prin viaţa mea am făcut
Şi pe pământ, în genuni şi printre stele…
Ielele de m-au-mbiat, eu… am tăcut,
Să nu mă prind în dans înşelător cu ele…
Am colindat ani şi ani, negăsind un leac,
Căutând prin neant, pe cineva… ceva…
Voiam să strig, dar nu puteam decât să tac,
În vis, himere să nu mă bântuie cumva !
M-am avântat… ca şoim crezând, spre cer,
Dar aripile mi-erau mici… de rândunică,
Ce, vrând cunoaşte dintr-al lumilor mister,
I s-au frânt, de vrea să se înalţe, pică…
Cătând pe drumuri, dădui de cel din urmă,
Prin străfunduri pribegii şi printre-abise…
Mi-e stinsă vocea, puterea mi se curmă,
Tăcută-n letargia mea, la graniţa-ntre vise…
Aştept Lumina Sfanta, după nopţi în şir
Si cânt angelic, ce nimeni nu-l poate auzi…
Din stropii vieţii sorb, prelinşi dintr-un potir,
Să pot să mă mai bucur, de zorile de zi…
Apoi… m-oi îndrepta pe Calea mea Lactee…
În Univers voi hoinări, de oameni neatins…
Cu visul meu pelegrinând, acum, eu Zee,
La graniţă-l voi trimite, de unde s-a desprins…
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
12 ianuarie, 2019