Străzile
Mă plimb pe străzi fără sens, agăţată de timp,
Străzile îmi par mai pustii decât sunt,
Negura cuprinde frunzele şi florile,
Luminile se sting şi n-apucă zorile.
Un trubadur îşi mişcă viorile
Şi-şi plânge durerea, singurătatea şi ploile.
Circulă ura nestingherită pe drum,
Căutând suflete stinse în scrum,
Suflete fără iubire, fără credinţă.
Oamenii nu mai poartă cheile legate de gât,
Să simtă, să vibreze, să ştie cine sunt,
Dacă a mai rămas ceva pe pământ,
Să culeagă tăceri din cuvânt.
–––––––––––
Anca-Maria DAVID
30 iunie, 2018