Vino…
Sunt amurgul care
este plin de roade,
un om cumsecade,
dar care e-n stare
pe-armăsari să zboare,
ţinând în mâini spade,
în mari cavalcade
prin dorinţi solare.
Port păduri în mine
şi senin în slavă,
sufletul mi-e lavă,
visele feline,
inima-mi devine
uneori dumbravă
unde pasc otavă
turmele-ţi blajine.
Încă se mai poate,
vreme mai e încă.
Spulber orice stâncă
ce în drum ne scoate
viaţa ce se zbate
ca-n genune-adâncă
să ne schimbe-n brâncă
orice puritate.
Vino şi topeşte
tristele omături.
Dacă-mi eşti alături
viaţa-ntinereşte.
Sufletu-mi doreşte
iarna s-o înlături
şi din el să mături
tot ce-l murdăreşte.
————————————–
Anatol COVALI
București
18 noiembrie, 2018