E prea târziu ?
– Tridilet –
E prea târziu ? Nu e târziu deloc
atâta timp cât pot să cânt, să joc
şi să mă bucur că în a mea lume
e forfotă de mii de împliniri
pe ale căror splendide rodiri
n-au mai căzut de mult ciudate brume.
E prea târziu? De ce ar fi astfel
când mă îndrept zâmbind către alt ţel
cu sufletul întinerit de visuri
în care-au dat în clocot noi puteri
când viscolele-s calde adieri
şi nu mai văd în jurul meu abisuri.
E prea târziu? De ce ar fi târziu,
când totu-n mine e atât de viu?
25 septembrie
Nu ştiu de ce…
– Tridilet –
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici când, nici cum
mă voi trezi păşind pe un alt drum,
dar nu mă înspăimânt şi nici nu-mi pasă
atâta vreme cât destinul meu
îmi pare c-a rămas pădurea deasă
prin care-am colindat doinind mereu.
Nu ştiu de ce simt sufletu-mi vibrând
de-un tineresc avânt ce orişicând
e-n stare să înfrunte mii de riscuri,
să nu îi pese dacă mai cad stânci
atunci când urc cutezător spre piscuri
şi văd în jur numai prăpăstii-adânci.
Nu ştiu de ce şi nu aştept răspuns.
Încrederea în mine mi-e de-ajuns !
24 septembrie 2019
Şi acum
N-ai să ştii niciodată
de ce-am stat şi-am privit
a ta boltă-nstelată,
scotocind în zenit.
Căutam steaua care
pe pământ ne-a trimis
să ne facem cuibare
în al dragostei vis.
Ne-am găsit într-o vreme
fiindcă viaţa mereu
nu-nceta să ne cheme
în acelaşi nucleu.
A fost tot ca-n poveste,
cu-mpliniri în duium
şi îmi pare că este
tot la fel şi acum.
23 septembrie 2019
Ce dacă…
– Tridilet –
Ce dacă timpul crud şi nemilos
ne-ntoarce sentimentele pe dos
punându-ne în faţă o oglindă
în care vedem tristul adevăr,
că nu mai arătăm a flori de măr
şi iarna-n sentimente ne colindă.
Ce dacă anii ne oferă cârji,
atâta vreme cât refuzăm dârji
şi nu vrem să urlăm în suferinţă,
nu vărsăm lacrimi, nu ne văicărim,
stăm în picioare şi mereu zâmbim,
chemând speranţa-ascunsă în fiinţă.
Ce dacă vremea e la asfinţit.
La început a fost un răsărit !!!…
22 septembrie 2019
Iubesc
– Tridilet –
Iubesc cum poate n-am iubit nicicând,
iubire-n jur şi-n mine semănând
spre a vedea cum dragostea răsare
pe pajiştile sufletului meu
în flori în care sunt întruna eu
polenul plin de-arome-ameţitoare.
Iubesc cum poate nimeni n-a iubit
şi-acestei pasiuni i-am dăruit
şi sufletul şi inimă şi minte
arzând pe al ei rug mistuitor
un inceput ce-a fost intruna dor
şi-al cărui nesfârşit va fi fierbinte.
Iubesc cum poate n-am visat să pot
iubi, dând pentru dragostea mea tot.
21 septembrie 2019
De ce-aş fi trist
– Tridilet –
De ce-aş fi trist,când am trăit din plin,
cu pasiune,un ciudat destin
ce-a fost din când în când şi cumsecade,
căci multe visuri dragi mi-a-ndeplinit
când plin de cutezanţă-a cucerit
în îndoieli,redute,baricade.
De ce-aş fi trist când Bunul Dumnezeu
alintă mulţumit sufletul meu
şi-mi dăruieşte ani pentr-o menire
pe care o trăiesc în plin extaz
ştiind că totuşi este un răgaz
ce mi se dă dorindu-se-mplinire.
De ce-aş fi trist,când ştiu că-n urmă las
un semn de scurt,însă frumos popas.
20 septembrie 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
Septembrie 2019