Un sanctuar
De ce regrete? O viaţă-ntreagă
am visat piscuri, fugind de văi.
M-am vrut roib mândru, nu o mârţoagă,
cale lactee, nu-nguste căi.
De ce tristeţe? Mi-am dorit anii
vibrînd în zâmbet, nu-n rece plâns,
că voi culege din holde stranii
roade bogate, cum am şi strâns.
Nu ! resemnării îi spun când torţă
mă simt adesea.Chiar rug aprins.
Cred cu tărie în a mea forţă,
căci nori de teamă nu au mai nins !
Cum să nu stărui? Spuneţi-mi rostul
ca-nvins de soartă să mă declar.
Nu o colibă mi-e adăpostul,
ci-un palat splendid. Un sanctuar !
————————————–
Anatol COVALI
București
26 octombrie, 2018