Vom re-nvăţa ?
Vom re-nvăţa cândva să fim puternici,
să nu mai stăm bicisnici la răscruci
cu mâna-ntinsă către-atotputernici ?
Vom re-nvăţa cândva să fim puternici
gonind pe-aceşti stăpânitori nemernici,
ce ne condamnă să murim pe cruci ?
Vom re-nvăţa cândva să fim puternici,
să devenim pentru un timp haiduci ?…
E-un strigăt nefiresc
E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră.
Eu îl aud, dar voi nu-l auziţi
cum spintecă-a speranţei boltă-albastră.
E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră,
în timp ce moartea râde la fereastră
când voi dormiţi de spaime năuciţi.
E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră,
când surdomuţi continuaţi să fiţi.
În resemnarea
În resemnarea asta colectivă
sunt plin de lacrimi şi mă vreau un plâns
care să aibă forţă explozivă.
În resemnarea asta colectivă
voi fi întotdeauna împotrivă
de-a sta în lanţuri şi de a fi constrâns.
În resemnarea asta colectivă
numai risipă de tristeţi am stâns.
Fiinţa mea
Fiinţa mea-ntristată se revoltă
zărind cum printre lacrimi şi dureri
puterea se preumblă dezinvoltă.
Fiinţa mea-ntristată se revoltă
când vede cum a neamului recoltă
e împărţită-n câteva averi.
Fiinţa mea-ntristată se revoltă
de-această goană către nicăieri.
S-a prăbuşit
S-a prăbuşit în mine universul
prezentului şi-am început să plâng
privind ce-împiedicat ne este mersul.
S-a prăbuşit în mine universul
când am văzut ce gol şi jos e ştersul
cer unde şi luceferii se frâng.
S-a prăbuşit în mine universul
când vede-n loc de codrii un biet crâng.
Detest
Detest această pătură meschină
ce se îmbuibă din al nostru vis
şi pângăreşte-a patriei lumină.
Detest această pătură meschină
şi fără scrupul, care e de vină
că viitorul porţile şi-a-nchis.
Detest această pătură meschină
care-al spernţei suflet l-a ucis.
————————————–
Anatol COVALI
București
5 octombrie, 2018