Trăiesc
Tristeţe…Ce mai faci ? Doreşti
să mă alinţi câteodată ?
N-ai să mai poţi să mă găseşti,
căci viaţa mea e minunată.
Durere…Ştiu că-ţi este dor
să umbli-n mine cu-a ta haită,
dar de când prin speranţe zbor
nimic în mine nu se vaită.
Regrete…În zadar aţi vrea
să vă-nsoţesc în lumea voastră.
Am uitat tot ce-n viaţa mea
avea ca spaţiu doar o glastră.
Trăiesc intens. Trăiesc plenar,
având speranţe, perspectivă
şi nicio lacrimă măcar
nu poate să-mi mai stea-mpotrivă.
————————————–
Anatol COVALI
București
11 ianuarie 2019