Tinereţe
Tinereţe distilată
în potir spre a fi rouă.
Anii vin, te ning, te plouă
tu rămâi imaculată.
Ce ai strâns, dai dintr-odată
şi cu mâinile-amândouă,
mereu numai mană nouă,
cândva binecuvântată.
Ai vrut sufletu-mi să-ţi fie
adăpost şi-altar întruna.
Ţi-am dat pentru totdeauna
ce-ai dorit, cu bucurie.
Te-am păstrat ca temelie,
înfruntând din văgăuna
vieţii, viscole, furtuna
ce-au vrut ţelul să-mi sfâşie.
Tu eşti singura-mi avere
şi nu poţi să-mi fii răpită,
căci tot timpul eşti păzită
de a inimii putere.
Orice suferinţă piere
când te vede fericită
şi mereu îndrăgostită,
dornică de mângâiere.
Mă mai clatin, şovăi dacă
simt că anii-îmi dau bineţe,
mai alunec în tristeţe
când e-n gânduri promoroacă,
dar tu-mi pui pe orice cracă
flori şi-mi mângâi cu tandreţe
viaţa care cu nobleţe
straie de speranţe-mbracă.
————————————–
Anatol COVALI
București
4 noiembrie, 2018