Surâsul dragostei
De înfrunzişul tãu mã-ncânt ades
când patima din noi mă vrea ales
ca să încep al dragostei cules.
Cine ţi-a dat aceste dulci splendori
şi veri fierbinţi şi toamne cu rãcori
prin care trista iarnã mi-o-nfiori?
În tine plin de vrajã sunt mereu
când umblu prin livadã-ţi teleleu
şi cred cã eu sunt tu şi tu eşti eu.
Acestui drag şi pãtimaş frãmânt
ce poate n-are seamãn pe pãmânt
încep atunci din inimã sã-i cânt.
Şi cântecu-mi înalţã cãtre cer
privighetori ce-n zarea lumii pier
ca sã vestească-al nostru sfânt mister.
Sã ştie toţi şi toate cã în noi
au încetat ale iubirii ploi,
cã unul singur suntem amândoi.
Şi sã se afle c-am fugit din dor
pentru-a trãi în vãzul tuturor
minunea preschimbãrii în izvor.
Sã vadã-orice prieten sau strãin
cum curgem când nãvalnic şi când lin
dintr-un preaplin intens în alt preaplin.
————————————–
Anatol COVALI
București
10 martie 2019